Au contestat licitația, dar a fost invalidată din cauze financiare

Paza Spitalului de Urgență din Petroșani s-a încurcat la faza contestațiilor. O firmă din județul Ialomița a contestat contractul scos la licitație de conducerea unității medicale din Petroșani, numai că solicitarea i-a fost respinsă.

Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor depusă de SC RINO GUARD SRL împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 8439/19.04.2019, emisă de SPITALUL DE URGENȚĂ PETROȘANI, cu sediul în Petroșani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 137A, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă s-a solicitat admiterea contestației și, pe cale de consecință, anularea rezultatului procedurii, precum și a tuturor actelor subsecvente care au stat la baza emiterii acestuia, și obligarea autorității contractante la adoptarea de măsuri de remediere, constând în evaluarea ofertelor financiare ale celorlalți ofertanți, având în vedere că oferta admisă a fost declarată câștigătoare, fără a se analiza temeinic propunerea financiară, care nu justifică prețul neobișnuit de scăzut ofertat și nu respectă reglementările din domeniul raporturilor de muncă (salariu minim pe economie, sporuri obligatorii, contribuții).

Contestația societății a fost respinsă de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor.

“Respinge contestația formulată de SC RINO GUARD SRL, în contradictoriu cu SPITALUL DE URGENȚĂ PETROȘANI, pentru neconstituirea cauțiunii”, arată CNSC.

456.768 de lei este valoarea contractului “de achiziţie publică are ca obiect achiziţionarea de servicii de pază pentru obiectivele exterioare şi interioare, locuri cu risc de producere a actelor de violenţă sau de tulburare a liniştii şi ordinii publice şi care necesită prezenţa umană pentru luarea rapidă a deciziilor în caz de forţă majoră.”

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *