Atmosferă specifică de primăvară
Acest sfârșit de săptămână se menține cu temperaturi ridicate. Sâmbătă vor fi perioade cu cer senin, dar și cu înnorări accentuate, iar local se anunță și precipitații mai ales seara și noaptea, însoțite pe alocuri de descărcări electrice. La munte vor fi ninsori, lapoviță și măzăriche. Duminică, se prognozează un cer variabil, cu soare mai mult vizibil față de ziua precedentă, însă spre seară norii vor deveni din ce în ce mai persistenți. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări pe crestele montane. Minimele se vor încadra între 6 și 9 grade, în timp ce maxima va urca în jurul mediei de 15 grade.
De luni, temperaturile scad considerabil.