Atmosferă de poveste pusă în scenă de actorii de la Petroșani

Actorii Teatrului Dramatic ID Sîrbu din Petroșani au pus în scenă piesa Paraclisierul de Marin Sorescu. Premiera spectacolului a avut loc într-un cadru neconvențional. Zona de agrement Brădet din municipiul Petroșani s-a transformat într-o sală de spectacole în aer liber. Evenimentul a fost organizat cu respectarea măsurilor de distanțare socială și sanitară.

Piesa, în regia tânărului și talentatului regizor Constantin Radu Tudosie l-a adus în atenție, într-o reprezentație de excelență, pe actorul Daniel Cergă. Piesa Paracliserul a beneficiat și de o scenografie de mare artă, materializată într-un aranjament scenic semnat de Wilhelmina Kuron Bekesi care și-a prezentat, odată cu această reprezentație, lucrarea de licență care consemnează absolvirea de către scenograful teatrului din Petroșani a secției de specialitate de la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.

”Paracliserul” este o tragedie în trei tablouri, scrisă de Marin Sorescu și publicată în cadrul trilogiei dramatice intitulată ”Setea muntelui de sare”.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *