Atleta Florentina Marincu-Iușco s-a calificat pentru Campionatele Mondiale de la Doha

Duminică, la Râmnicu Vălcea, a avut loc concursul național de atletism ”Memorialul Octavian și Viorica Enescu”, unde atleta deveană, Florentina Marincu-Iușco a realizat baremul de calificare pentru a putea participa în luna august, la campionatele Mondiale de la Doha.

Atleta legitimată la Liceul cu Program Sportiv (LPS) Cetate Deva, a câștigat proba de săritură, măsurând 6,75 m.  Prin acest rezultat, atletei noastre i-a fost conferită și calificarea pentru Jocurile Europene de Atletism care vor avea loc în luna iunie în capitala Belorusiei, Minsk.

Reamintim că în luna martie, Florentina Marincu-Iușco a reușit la Campionatul European indoor de la Glasgow să fie finalistă în proba de săritură în lungime.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *