Aţi văzut-o? Minoră de 15 ani, dispărută de la domiciliu
La data de 18.10.2019, în jurul orei 13:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată de o femeie în vârstă de 32 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în data de 17.10.2019, în jurul orei 19:00, fiica sa, TUDORACHE ȘTEFANIA-MORENA (foto), de 15 ani, din municipiul Deva, a plecat de la adresa unde locuiesc (fără forme legale, în municipiul Deva), cu intenția de a se deplasa cu trenul în municipiul Ploiești, județul Prahova, pentru a-şi vizita o prietenă.
În momentul plecării, minora era îmbrăcată cu un hanorac și bluză de culoare neagră, colanți negri și era încălțată cu pantofi sport, de culoare gri.
Semnalmente: înălțime 1,70 m., greutate 65 kg., ten deschis, corpolentă, ochi căprui, păr șaten, lung până la nivelul umerilor.
În cursul acestui an, minora a mai plecat voluntar de la domiciliu, fiind depistată pe raza municipiului Deva.
În urma sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistări minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.
Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării minorei şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de poliţia sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.