Aţi văzut-o?

La data de 22.05.2021, în jurul orei 23:00, Poliţia Oraşului Uricani a fost sesizată de un bărbat din localitate despre faptul că fiica sa,  BIGHE ELENA PETRONELA, în vârstă de 15 ani (foto),  în urma unei discuții contradictorii cu mama sa, a plecat de la domiciliu spunând că merge la un magazin să își cumpere „un suc” și nu a mai revenit acasă.

Minora prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,57, greutate aproximativ 47 kg., păr șaten, tuns până la umeri, ochi căprui, față ovală (ca semn particular are o aluniță pe gât) şi era îmbrăcată cu un hanorac de culoare neagră, cu glugă, pantaloni din material multicolor cu însemne ale unor rețele de socializare, în picioare purta încălţăminte sport de culoare albă şi avea asupra sa o gentuță de culoare neagră.

Ca urmare a sesizării, poliţiştii au demarat deîndată o serie de activități investigative şi de căutare, în vederea depistării minorei, cu privire la care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

Poliţiştii continuă activitățile necesare depistării celei în cauză  şi le solicită celor care deţin informaţii utile anchetei, să se adreseze celei mai apropiate unități de Poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *