Atenție, șoferi! Se fură până și componentele de la autoturismele parcate
În noaptea de 3/4 decembrie 2018, doi bărbați au fost prinși în flagrant de polițiștii locali în timp ce încercau să fure piese de la un autoturism marca Trabant, aflat într-o parcare din apropierea Spitalului Județean Deva.
La adăpostul întunericului, cei doi au demontat motorul, scaunul pasagerului, bara din față și alte piese ale mașinii, pe care le-au ascuns după tomberoanele de colectare a gunoiului menajer din zonă. Însă nu au avut norocul să plece cu prada. Ei au fost prinși în flagrant de echipajul Poliției Locale Deva, ajuns la fața locului în urma unei sesizări telefonice.
La vederea oamenilor legii, unul dintre bărbați a luat-o la fugă, însă a fost urmărit și prins de polițistul local. Luați la întrebări, bărbații au recunoscut că au plecat prin oraș cu scopul de a face bani și că urmau să vândă piesele mașinii la fier vechi.
Cei doi tineri au fost predați de polițiștii locali, angajaților Poliției Municipiului Deva pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii locali îi asigură pe cetățenii orașului că sunt la datorie 24 de ore din 24 și că veghează la liniștea și siguranța devenilor.
Dana Golea
Compartiment Comunicare, Promovare Imagine