Atenție, șoferi! Autostrada A1 (Deva-Simeria) se închide

Traficul rutier va fi deviat pe autostrada A1 pe DN 7 (centura Devei). Restricțiile de circulație sunt valabile începând cu data de 9 septembrie și vor dura până în data de 15 noiembrie, ca urmare a unor lucrări.

“TEHNOSTRADE S.R.L – SPEDITION UMB S.R.L, constructorul tronsonului care leagă autostrada A1 Lugoj – Deva și autostrada Deva – Orăștie, aduce la cunoștință că în perioada 03.09.2018 – 15.11.2018 traficul rutier de pe autostrada A1, între km 353+660 și km 368+650, pe tronsonul cuprins între nodul rutier Deva și nodul rutier Simeria va fi deviat pe Drumul Național 7 (centura Devei), segmentul Simeria-Deva – intersecție DN7/DN76, arată o informare a Primăriei municipiului Deva.

Măsurile au fost luate ca urmare a executării lucrărilor necesare pe porțiunea de autostradă dintre Deva și Simeria, care realizează conexiunea între cele două segmente de autostradă, Lugoj – Deva și Deva Orăștie. Orice deteriorare adusă carosabilului, în această perioadă, ca urmare a traficului greu ce va tranzita orașul, va fi suportată de firma constructoare

 

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *