Atenţie la tentativele de phishing prin mesaje e-mail sau SMS privind „actualizarea informaţiilor de client” Netflix
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenţia asupra unor noi tentative de phishing, prin mesaje transmise prin e-mail sau SMS, în care se solicită actualizarea informaţiilor de client Netflix. Specialiştii afirmă că în spatele iniţiativei sunt infractori cibernetici care vor să fure datele de autentificare.
„Ai primit un e-mail, sau poate chiar un SMS de la Netflix, prin care eşti notificat că trebuie să-ţi ‘actualizezi informaţiile de client’? Ai grijă! În spatele iniţiativei sunt infractori cibernetici care vor să-ţi fure datele de autentificare. Textul în limba română este unul corect din punct de vedere gramatical, ceea ce, în lipsa unor verificări elementare, ar face ca un astfel de atac să aibă o rată de succes crescută”, arată reprezentanţii DNSC.
Ei recomandă ca oamenii să verifice mereu sursa mesajului primit, înainte de a efectua o acţiune potenţial dăunătoare pentru dispozitive sau date, şi să evite accesarea de link-uri provenite din surse necunoscute şi să scaneze cu o soluţie de securitate.
„Atunci când activezi online, asigură-te că eşti pe site-ul dorit prin verificarea atentă a numelui de domeniu oficial utilizat de compania vizată. Evită redirecţionarea către pagini de autentificare din link-uri primite online”, adaugă specialiştii
news.ro