Astăzi, polițiștii hunedoreni au vizat pietonii care nu respectă regulile de circulație pe drumurile publice
În această dimineață, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au desfăşurat, pe drumurile publice din județul Hunedoara, acţiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea accidentelor de circulație ale căror cauze generatoare sunt abaterile săvârșite de către pietoni.
Acţiunea s-a desfăşurat atât în mediul urban, cât şi în mediul rural şi a avut în atenție pietonii care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice.
În cadrul activității, polițiștii le-au explicat pietonilor regulile de circulație și i-au îndemnat la respectarea acestora, acțiunea vizând în primul rând conștientizarea pietonilor cu privire la riscurile la care se expun atunci când se deplasează pe drumurile publice și nu respectă regulile de circulație.
Astfel de activități vor continua pe tot parcursul zilei și au ca scop informarea pietonilor cu privire la necesitatea respectării regulilor de circulație, în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și reducerii accidentelor de circulație în care sunt implicați aceștia.
Pentru a evita evenimentele rutiere, poliţiştii recomandă pietonilor:
– să se angajeze în traversarea drumului public numai prin locurile special amenajate (pe trecerea de pietoni) şi la culoarea verde a semaforului electric, acolo unde există;
– să se asigure permanent, chiar şi atunci când se află pe trecerea de pietoni, că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă (vehiculele sunt oprite înaintea marcajului pietonal, în special când drumul are mai multe benzi de circulaţie pe sens);
– să nu traverseze niciodată în fugă pe marcajul pietonal, indiferent de urgenţa existentă la un moment dat;
– să nu se deplaseze pe partea carosabilă, iar acolo unde nu există trotuar sau acostament, să se deplaseze pe partea stângă a drumului, cât mai aproape de marginea acestuia;
– pe vreme rea sau întuneric, să poarte haine de culori deschise şi/sau elemente reflectorizante, pentru a fi vizibili;
– să nu traverseze prin spatele mijloacelor de de transport în comun, atunci când acestea sunt oprite în staţie;
– copiii nu trebuie lăsaţi să traverseze singuri – ei sunt imprevizibili şi nu pot aprecia corect distanţele şi vitezele. Nu uitaţi – copiii imită comportamentul rutier al adulţilor!
Pe conducătorii de vehicule îi sfătuim să reducă viteza de deplasare şi să circule cu atenţie sporită:
-la apropierea de trecerea pentru pietoni, astfel încât să poată opri şi acorda prioritate
-în zona instituţiilor de învăţământ, obiectivelor social-culturale sau economice, unde observă un flux mare de pietoni, în special copii
-la apropierea de staţiile mijloacelor de transport în comun, în special cele care nu sunt prevăzute cu alveole sau refugii pietonale, unde unii pietoni se pot angaja în traversare prin faţa mijlocului de transport
-la apropierea de unul sau mai mulţi pietoni care se deplasează pe partea carosabilă, indiferent de sensul de mers.
IPJ Hunedoara