Astăzi, absolvenții de clasa a VIII-a vor susține examenul de Evaluare Națională la Limba Română. Ce precizări a făcut ministrul Educației, Monica Anisie
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, anunţă că 172.000 de elevi vor susţine Evaluarea Naţională în prima etapă a examenului, care începe luni cu proba de Limba Română. Anisie precizează că accesul în sălile de examen se va face până la ora 8:30, iar în cazul copiilor cu temperatura peste valoarea de 37,3 grade, vor fi făcute trei măsurători la interval de câteva minute. De asemenea, ministrul a precizat că lucrările nu vor fi corectate în judeţul în care a avut loc examenul ci în alte judeţe, acest lucru fiind valabil şi pentru municipiul Bucureşti
Un număr de 172. 532 de absolvenţi ai clasei a opta sunt înscrişi la prima etapă a evaluării naţionale, care începe luni şi care se va organiza în 4253 de centre de examen. De asemenea, peste 75.000 de profesori vor participa la această etapă, a anunţat ministrul Educaţiei, Monica Anisie, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă. Totodată, sunt peste 900 de elevi care susţin Evaluarea Naţională în condiţii speciale, conform procedurilor privind egalizarea şanselor pentru elevii cu deficienţe, a precizat ministrul.
Accesul în centrul de examen se va face până la ora 8:30, a anunţat Anisie. Aceasta a precizat că fiecare unitate de învăţământ a stabilit un grafic astfel încât să nu se creeze aglomeraţie la porţile şcolilor, la poarta unităţilor se vor afla cadre medicale care vor evalua elevii.
„Pentru acei copii care au temperatura corporală peste 37 cu 3 recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii şi în acelaşi timp să lase un termen de două-cinci minute pentru procesul acesta în care elevul este supus triajului epidemiologic” a declarat Monica Anisie.
Ea dă asigurări că şcolile au fost dezinfectate, dotate cu dezinfectant şi centrele de examen vor fi monitorizate de către inspectorii şcolari.
A doua etapă va avea loc pentru elevii bolnavi, aflaţi în izolare sau carantină sau pentru cei care vor avea temperatura de peste 37,3, care vor intra în sesiunea specială, care se va organiza începând cu 29 iunie.
Ministrul Monica Anisie a anunţat de asemenea că, spre deosebire de anul trecut, lucrările nu vor fi evaluate în acelaşi în judeţ în care elevii au dat examenul, ci în alte judeţe, acest lucru fiind valabil şi pentru lucrările elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională în Bucureşti.
news.ro