ASOCIAȚII DE PROPRIETARI. În atenția administratorilor atestați în anul 2020
Direcția de Asistență Socială Deva reamintește administratorilor asociațiilor de proprietari din municipiul Deva care au fost atestați în anul 2020 obligația legală de a-și reînnoi documentele în cursul anului 2024.
Conform legii care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, atestatul este valabil pe o perioadă de 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.
Expirarea documentului determină, automat, imposibilitatea exercitării activității de administrare a condominiilor.
Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4) – Compartimentul Asociații de Proprietari, însoțită de următoarele documente:
– act de identitate
– acte de stare civilă (certificat de naștere, certificat de căsătorie – dacă este cazul)
– certificat de calificare profesională pentru ocupația de administrator de condominii, conform Legii nr. 196/2018 cu modificările și completările ulterioare
– cazier judiciar, care să ateste că solicitantul nu a suferit nicio condamnare pentru infracțiuni de natură economico-financiară
– cazier fiscal
– adeverință medicală, eliberată de medicul de familie, din care să rezulte că solicitantul este apt din punct de vedere medical pentru a îndeplini funcția de administrator de condominii
– declarație pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul nu se află în curs de urmărire penală sau de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni
Persoanele fizice din municipiul Deva care solicită emiterea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 100 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 548/2023 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2024, care poate fi consultată pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local – Hotărâri de Consiliu.
Taxa specială poate fi achitată electronic, prin oricare dintre modalitățile de plată puse la dispoziție de administrația locală sau în numerar, la casieria Direcției de Asistență Socială Deva.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.
DE REȚINUT! Conform legii, atestatul administratorului trebuie afișat la avizierul asociației de proprietari, prin grija administratorului. Pe de altă parte, desfășurarea activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei.
În prezent, în municipiul Deva, funcționează un număr de 451 de asociații de proprietari.
Direcția de Asistență Socială Deva