Mai mulți administratori de asociații de proprietari, din Deva, riscă amenzi de până la 10.000 de lei
Un număr de 16 administratori ai unor asociații de proprietari din municipiul Deva riscă amenzi de până la 10.000 de lei, ca urmare a desfășurării activității de administrare a imobilelor fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
Aceștia administrează, în total, activitatea a 36 de asociații de proprietari.
Conform Legii asociațiilor de proprietari nr. 196/2018, persoanele fizice atestate pentru funcția de administrator de condominii înainte de anul 2007, care au obținut certificatul de calificare profesională pentru a îndeplini funcția de administrator, au OBLIGAȚIA obținerii ATESTATULUI – adică, actul care dovedește calitatea de administrator de imobile.
Pe de altă parte, actul normativ prevede că desfășurarea activității de administrare a condominiilor fără îndeplinirea condițiilor legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei.
Atestatul pentru dobândirea calității de administrator de condominii se eliberează pe baza unei cereri scrise, care se depune la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4) – Compartiment Asociații de Proprietari, însoțită de documentele prevăzute în Hotărârea Consiliului Local nr. 336/2022, disponibilă pe www.primariadeva.ro, Secțiunea Consiliul Local.
Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii și poate fi reînnoit în aceleași condiții în care a fost emis.
DE REȚINUT! De la 1 ianuarie 2023, persoanele fizice din municipiul Deva care solicită eliberarea atestatului de administrator de condominii vor plăti o taxă specială de 100 de lei, conform Hotărârii Consiliului Local nr. 340/2022 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale pentru anul 2023.
INFORMAȚII SUPLIMENTARE cu privire la eliberarea atestatului în vederea dobândirii calității de administrator de imobile se pot obține la numerele de telefon 0755.878.637 și 0254.218.030 / Tasta 7 (Compartiment Asociații de Proprietari), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 și vineri – între orele 8:00-14:00.
În municipiul Deva, funcționează, în prezent, 450 de asociații de proprietari, în care își desfășoară activitatea 111 administratori, dintre care 14% nu au solicitat încă eliberarea atestatului – conform evidențelor Compartimentului Asociații de Proprietari.
Direcția de Asistență Socială Deva