Asociația Zi de Bine ajută Spitalul de Urgență Petroșani

Un container echipat cu grup sanitar a ajuns la Spitalul de Urgență din Petroșani. Asociația Zi de Bine a venit în sprijinul celor de la unitatea medicală. La Unitatea medicală a fost amplasat un container dublu echipat cu grup sanitar și duș.

”În această perioadă, în care singura speranță că vom trece cu bine peste această pandemie vine de la cei din prima linie, din sistemul medical, este nevoie de noi toți, pentru a ne crește șansele atât nouă, dar mai ales celor dragi, poate mai vulnerabili. În lupta cu COVID-19 este nevoie de echipamente de protecție, dezinfectanți, teste diagnostic, chiar ventilatoare dacă reușim să ne mobilizăm. Prin donațiile venite la acest apel ajutăm Spitalul de Urgență Petroșani!”, spune Maria Prodan, foundraiserul pentru Spitalul de Urgență din Petroșani.

Maria și-a propus să strângă din donații 25.000 de lei, în următoarele 26 de zile, bani din care se vor achiziționa echipamente pentru cadrele medicale de la Spitalul de Urgență din Petroșani.

În plus, Asociația Zi de Bine a mai donat Spitalului de Urgență din Petroșani și alte echipamente medicale de protecție. Reprezentantul Asociației este Melania Medeleanu.

 

Colaborator

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *