Asociaţia Municipiilor din România critică un proiect de ordonanţă al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor publice a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanţă privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.
Între măsurile preconizate se află includerea în baza de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii (CAS, CASS şi CAM), a biletelor de valoare sub forma tichetelor cadou acordate potrivit legii, în cazul persoanelor fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, pentru alte situaţii decât decât cele cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie. Se menţine regimul de exceptare de la plata contribuţiilor sociale numai pentru tichetele cadou acordate de angajator/plătitor cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cele oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie, în limita plafonului de 150 lei/eveniment/persoană.
Asociaţia Municipiilor din România (AMR ) a anunţat, într-un comunicat de presă, că Municipiile din România îşi exprimă opoziţia fermă ca administraţia publică locală să facă obiectul acestor noi măsuri.
„Pentru prima oară, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, a fost recunoscut în mod real dreptul autorităţilor locale de a stabili şi implementa propria politică de personal, ţinând cont de realităţile sociale şi de planurile de dezvoltare locală. Renunţarea la acest principiu, la numai 2 ani de la statuarea lui legală, nu este oportun. Cele mai multe municipii au trecut în ultimii doi ani de la apariţia legii salarizării printr-un amplu proces de restructurare a schemelor de personal, de reaşezare a atribuţiilor în cadrul unor structuri organizatorice mai suple în primării si în instituţiile publice locale. Blocarea angajărilor în administraţia publică locală ar reprezenta doar o măsură arbitrară, de natură să îngreuneze activitatea administraţiei locale, atât de grea încercată de continua «reformă fiscală şi bugetară»”, precizează asociaţia.
Aceasta reclamă „o afectare nepermisă a principiului autonomiei locale”.
„MFP propune interdicţia de a achiziţiona din fonduri publice servicii de telefonie mobilă pentru personalul angajat, cu excepţia persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică. Vă comunicăm că telefonia mobilă asigură un contact direct al serviciilor publice cu cetăţeanul: nici nu putem să ne închipuim servicii publice locale de calitate fără internet şi telefonie mobilă. Poliţiştii locali, inspectorii din cadrul serviciilor de administrare a domeniului public (parcări, pază), pesonalul din sfera serviciilor de utilităţi publice, asistenţii sociali care pătrund în zone rău famate, etc. utilizează telefonia mobilă şi aplicaţii mobile pentru furnizarea unor servicii de calitate şi pentru propria siguranţă”, se arată în comunicat.
Asociaţia Muncipiilor solicită Guvernului să ia măsuri reale de modernizare a administraţiei, cum ar fi: „doptarea Codului Finanţelor Publice Locale şi stabilirea cotelor din impozitul pe venit ce revin UAT-urilor, asigurând astfel predictibilitatea bugetelor ce revin serviciilor publice locale (apă, canalizare, salubritate, transport public local, iluminat, investiţii în şcoli, creşe, grădiniţe şi spitale, drumuri, etc.); respectarea obligaţiei asumate prin Programul de Guvernare, de a suporta integral de la bugetul de stat, cheltuielile cu asistenţa socială; transparentizarea activităţii ANAF şi crearea posibilităţii ca APL să aibă acces permanent la informaţiile privind colectarea IV, care constituie una din sursele de venit a bugetelor locale; reglementarea legală a obligaţiei MFP prin DGFPL de a transmite trimestrial, către toate UAT-urile, informaţii privind incasarile totale din impozitul pe venit la nivelul fiecărei UAT, respectiv sumele achitate cu titlu de impozit pe venit atât de contribuabilii mici şi mijlocii, cât şi de contribuabilii mari administraţi în prezent de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili; adoptarea de urgenţă a rectificării bugetare şi acordarea către UAT-uri a sumelor din ce li se cuvin, conform cotelor prevăzute în Legea bugetului de stat.