Asistență socială și sprijin financiar pentru refugiații din Ucraina, găzduiți la Deva

 

Direcția de Asistență Socială Deva efectuează, în această perioadă, anchete sociale, în rândul cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, care sunt găzduiți de persoane fizice pe raza municipiului Deva.

Investigațiile se desfășoară conform Hotărârii Guvernului nr. 336/2022, cu modificările și completările ulterioare, de către echipe de asistenți sociali, psiholog și interpret vorbitor de limba rusă și au ca scop verificarea în teren a informațiilor conținute în cererile persoanelor fizice care găzduiesc refugiați și solicită decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea acestora (20 de lei/zi și, respectiv, 50 de lei/zi pentru fiecare persoană găzduită).

În același context, la solicitarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, reprezentanți ai Biroului Asistență Comunitară din cadrul DAS Deva efectuează verificări în rândul refugiaților, pentru identificarea și monitorizarea minorilor care nu sunt însoțiți de părinți sau de un reprezentant legal, în vederea prevenirii unor situații de abuz sau neglijare.

În luna mai 2022, șase persoane fizice din municipiul Deva au solicitat administrației locale decontarea cheltuielilor de hrană și cazare pentru găzduirea a 26 de cetățeni străini sau apatrizi aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, în timp ce, în luna aprilie, au fost depuse 5 solicitări pentru 22 de persoane refugiate (12 adulți și 10 copii).

DE REȚINUT! Solicitările privind decontarea cheltuielilor cu hrana și cazarea cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina se depun la Primăria Municipiului Deva – Centrul de Informarea a Cetățenilor (Piața Unirii, nr. 4, telefon 0254.234.651), în primele 3 zile lucrătoare ale fiecărei luni, pentru luna precedentă. Cererile depuse după termenul de 3 zile lucrătoare se soluționează în luna următoare.

Formularul de cerere poate fi descărcat de pe site-ul Primăriei Municipiului Deva – www.primariadeva.ro.

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *