Artizanul satului hunedorean. Tânărul care reconstituie căsuţele ţărăneşti
Munceşte atent, aplecat deasupra puiului de lemn: taie, scobeşte, îndreaptă şi apoi mângâie delicat fibra, ca să-i simtă fineţea. Când mica piesă e gata, ridică privirea şi se bucură sincer precum un copil. Radu Fachin copiază modele de case vechi din satele hunedorene şi le transformă cu îndemânare în miniaturi încântătoare. Cu fiecare lucrare, un mic sat se întinde la horă în „Lemnăria lui Radu”.
„Lemnul se însemnează cu creion, se decupează cu mare atenţie, apoi se îmbină. De cele mai multe ori, folosesc lemn reciclat sau recuperat din paleţi. Majoritatea căsuţelor pe care le fac sunt expuse în Muzeul Astra din Sibiu sau la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti”, povesteşte tânărul, în timp ce trasează conturul cu creionul. Gospodăriile lui ţărăneşti sunt realizate în detaliu, la scara de 1:40, şi sunt reproduceri fidele ale exteriorului, dar şi a interiorului caselor, anexelor, ale obiectelor din curtea bunicilor.
Ca să ajungă la asemenea piese în miniatură, Radu lucrează ore în şir cu tot felul de unelte, dar pentru unele piese foloseşte un traforaj electric. Are o adevărată pasiune pentru prelucrarea lemnului. Recunoaşte că, la început, avea degetele pline de tăieturi. Au trecut ani şi, odată cu experienţa, a căpătat şi siguranţă în mişcări: aşează piesa pe suportul traforajului, ciupeşte lama de metal şi o ascultă cum vibrează. Doar apoi începe să taie: „Lucrez cât mai încet, ca să se decupeze cât mai exact, altfel am probleme la îmbinare. Trebuie să fiu atent la ce scot şi ce las, ca să îmi iese zidul căsuţei cum trebuie. După îmbinare, e bine să rămână un pic din capete de lemn ale pereţilor afară, exact ca la cele ţărăneşti. Mi-a luat ceva timp până mi-am dat seama cum trebuie făcute căsuţele. Ăsta e visul meu – să pot face gospodării ale ţăranului hunedorean şi vreau să găsesc tot mai multe modele.”
Târgurile îl ajută nu doar să îşi vândă piesele de lemn, dar şi să descopere noi modele. Este încântat, mai ales de târgurile organizate în cadrul muzeelor: „Am reuşit să fac o cămară de cereale pe care ţăranul o făcea pe bârne pentru ca rozătoarele să nu ajungă la ele, o fântână, căpiţe de fân, grajduri cu acoperiş de paie unde, înăuntru, sunt şi câteva animăluţe din lemn. Mai am un car şi o sobă din gospodăria oloierului, cel care făcea uleiul.”
Pentru că lucrează miniaturi, mai toate piesele sunt mici şi presupun nu doar îndemânare, ci şi o infinită răbdare. De pildă, bucăţile cu care realizează acoperişul: şindrila se face din mici cubuleţe tăiate iniţial cu traforajul electric, apoi cubuleţele cât o unghie sunt feliate subţire. „Fiecare frântură de lemn trece printr-un proces special în urma căruia capătă culoare, după care se aşează pe acoperiş. De exemplu, căsuţa spătarului are cam 350-400 de mici şindrile. Le pun câte una, câte una, dar unde vine colţul acoperişului, vin tăiate din nou”, explică Radu Fachin.
Recent, o profesoară de la o şcoală privată i-a comandat o întreagă gospodărie. Căsuţa va deveni material didactic aşa că nu trebuie să aibă acoperişul prins de pereţi tocmai pentru ca el să se poată ridica şi elevii să vadă ce este înăuntru: o sobă, masă, un pat, laviţă… „Cam ce aveau modeştii noştri străbunici.”
Pentru a finaliza o asemenea căsuţă, Radu munceşte câteva ore bune zilnic, cam o săptămână: „Nu pot să lucrez non stop la acelaşi lucru – un pic dacă îmi pierd atenţia, elementul trebuie făcut din nou. Totul se măsoară la milimetru şi se taie cât se poate de finuţ. Eu lucrez căsuţele cu brad cam trei, patru, chiar cinci ore pe zi, apoi mă ridic şi fac altceva – strâng frunze, muncesc în grădină, ori fac altă piesă mai puţin migăloasă.”
Radu Fachin are acum 34 de ani, dar şi-a descoperit pasiunea pentru lemn în urmă cu vreo cinci ani. A terminat liceul la specializarea telecomunicaţii – „ai mei au vrut să am o meserie sigură”, deşi el ar fi mers la Liceul de Arte din Deva. Meseria de acum, de „lemnar”, a descoperit-o din joacă: „Totul a început în grădină – am dat de o bucată de pământ mai argilos. Am început să mă joc cu el şi am reuşit să fac o faţă care mi-a părut interesantă. Chiar m-am mirat că mi-a ieşit aşa ceva şi mi-am dat seama că poate ieşi altceva, interesant, din mâinile mele. De atunci am început să caut, să mă exprim cumva în diverse materiale. După lut, am încercat ipsos, dar când am ajuns aici, la lemn, m-am oprit.”
Pe lângă căsuţe, tânărul lucrează tot felul de obiecte – unele sunt decorative, altele prind tare bine în gospodăria omului cu bun gust. Pe multe le face singur, dar lucrările mari precum laviţele sau lucrările la case sunt realizate împreună cu vărul său, Norbi, un excelent tâmplar. De fapt, Radu mărturiseşte că este posibil ca pasiunea sa pentru meşterirea lemnului să i se tragă din familie. Păstrează de altfel în atelier barda moştenită de la bunicul său, tâmplar: „M-am rugat foarte frumos să mi-o dea, mai ales că am şi o amintire cu ea, din copilărie. El avea grijă să o ţină bine ascuţită pentru că îşi făcea treaba cu toporişca. M-a trimis să i-o aduc şi eu, copil fiind, nu mi-am dat seama, am venit cu ea tot împlântând-o în pământ. M-a chemat la el şi mi-a ars vreo două cu coada! De atunci, ştiu că nu trebuie să izbeşti pământul cu barda, să o strici. S-ar putea ca de la el să am pasiunea asta pentru lemn, dar atunci când eram mic nu prea îmi plăcea, când mă lua cu el. Mă trezea prea de dimineaţă… Câteodată eram mâna lui stângă”, râde tânărul. Explică: „El e dreptaci, eu stângaci!”
Atelierul lui miroase cald a lemn şi peste tot găseşti tot felul de piese care îţi fascinează atenţia. Într-un colţ, o bucată de lemn pare a întruchipa un bărbos: „Ar trebui să fie un cavaler, dar trebuie să îi pun armura care este făcută din cuiţe mici, bătute una lângă alta. Mai am ceva de lucru la el”. 
Pentru toate târgurile sau evenimentele unde este chemat, Radu Fachin se străduieşte să meşterească obiecte reprezentative: la concursurile moto, a decupat siluete de rideri, a sculptat contururi de biciclişti, iar, la „Târgul mierii”, le-a adus copiilor albine care se pot îmbina şi apoi colora. De fapt, pe unde ajunge, Radu este preferatul copiilor pentru care aduce o mulţime de jocuri, inclusiv o variantă de exterior a jocului „X şi 0”.
Are un dulap întreg cu unelte de tâmplărie şi peste 60 de dălţi sunt aliniate precum soldăţeii pe interiorul uşii. Îşi alege una, se răzgândeşte, mai apucă câteva, apoi se îndreaptă spre bancul de lucru, tot din lemn. Lucrează în tei statuia lui Decebal călare, după modelul celei din centrul Devei: „E destul de dificil pentru că lucrezi într-un dreptunghi de lemn, din care tot scoţi material, puţin câte puţin, ca să faci detaliile: pelerina, lupul dacic. Trebuie să te înţelegi bine cu lemnul şi să-i respecţi mereu fibra, să nu lucrezi împotriva lui”, povesteşte tânărul.
De când a început joaca cu lemnul, evoluţia sa este surprinzătoare şi a fost remarcată chiar şi de Marta Mureşan, fosta sa profesoară de educaţie tehnologică de la Şcoala Andrei Mureşanu din Deva: „Radu mi-a fost un elev foarte drag pentru că participa cu interes la ore. Ne-am reîntâlnit la târguri de meşteri populari, unde Radu venea cu lucrări în lemn. La început, piesele lui erau de uz gospodăresc, dar bine realizate, apoi au devenit tot mai interesante. Am observat că Radu progresează frumos. Acum a studiat casele tradiţionale din care realizează machete tot mai minuţios lucrate. Atunci când se vor deschide târgurile cred că părinţii şi copiii deopotrivă vor aprecia aceste lucrări, mai ales că Radu este un foarte bun povestitor şi va ştii ce să le spună despre piesele sale. Îi doresc multă perseverenţă pentru că are talent, creativitate, răbdare şi lucrările lui pot să ajungă la nivel de artă.”
Încet, încet, Radu devine cunoscut pentru piesele sale pentru care primeşte comenzi de la oamenii care s-au săturat de produsele din plastic sau cele de serie. Unele obiecte pot fi folosite- precum simpaticele suporturi de ochelari, dar altele, precum căsuţele, sunt doar decorative. „Cât nu a fost pandemie, mergeam în târguri, în rest, lucrez daruri. Eu unul sunt asigurat cu cadourile de Crăciun, le fac eu! Caut să văd de ce au nevoie oamenii, le fac şi lucruri utile, cum ar fi cuiere pictate cu satul rămânesc, în care se pot agăţa prosoape de bucătărie. Căsuţele le cumpără mai mult turiştii străini. Chiar şi când mergeam la târg, la Muzeul Astra din Sibiu, străinii se interesau de ele cel mai mult.”
Talentul lui Radu se vede peste tot, nu doar în atelier. În superba grădină, de care are grijă împreună cu soţia şi părinţii ei, piesele tânărului artizan îmbogăţesc şi completează peisajul. A realizat şi o căsuţă de grădină: „înăuntru aveam şi mobilier, exact ca la o cameră, se tot joacă copii cu ele când merg la târguri. O parte din acoperiş se ridică, aşa că „în pod”, poţi să îţi pui unelte sau foarfecile pentru plante.”
Radu Fachin ştie că şi-a descoperit drumul în viaţă. Este unul dintre cazurile fericite când pasiunea a devenit meserie, iar joaca din urmă cu câţiva ani s-a transformat în „Lemnăria lui Radu”: „Lemnul are viaţă! Chiar dacă este tăiat, îşi schimbă forma, la umiditate sau la căldură. Este un material care te lasă să-l modifici şi să-i dai o însemnătate mai mare. Pentru mine, lemnul este un material foarte valoros pentru că îmi permite să îl modelez, să îl transform, să îl schimb după dorinţa şi visele mele. Îmi ia gândurile şi le transformă în piese.”
Laura OANA
