Artişti din România, Spania, Marea Britanie, Letonia, Canada participă la festivalul Nova de la Bucureşti
Festivalul Nova, ce explorează forme contemporane de expresie artistică posibile prin intermediul tehnologiilor inovatoare, va avea loc în perioada 23 august – 15 septembrie, la Bucureşti.
Pe parcursul a trei săptămâni, artişti din România, Spania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Letonia sau Canada vor aduce la Bucureşti performance-uri, instalaţii interactive şi lucrări de artă care îmbină fotografia, mişcarea, sunetul, jocurile sau design-ul cu tehnologii precum Inteligenţa Artificială.
Expoziţia principală „Nova” va fi inaugurată la Galeria Galateca, iar alte spaţii ale festivalului includ creart Gallery, CINETic sau Deschis Gastrobar.
Evenimentul se va deschide cu un sound performance al artistei letone Paula Vitola, care transformă lumina soarelui în muzică – „I Speak Sun”.
Din programul Nova 2021 face parte şi cel mai nou proiect al spaniolului Joan Fontcuberta, considerat unul dintre cei mai importanţi artişti conceptuali din lume. „Prosopagnosia | La petite mort”, realizat alături de Pilar Rosado, transformă o serie de fotografii istorice din 1930 în portrete noi, ale unor persoane inexistente, folosind tehnologia Generative Adversarial Networks (GAN), creată chiar de artişti.
Instalaţia memoryMechanics invită vizitatorii să îşi folosească corpurile pentru a scoate la lumină amintiri. În faţa unui AI, care înregistrează şi stochează mişcarea şi sunetul, aceştia îşi pot spune povestea, ca parte dintr-un proiect global de salvare a memoriei. MemoryMechanics este rezultatul cercetării a două grupuri de artişti danezi.
Nova 2021 include şi o serie de workshop-uri şi prezentări dedicate studenţilor sau pasionaţilor de tehnologie. Christa Sommerer şi Laurent Mignonneau, fondatorii unuia dintre cele mai importante programe de studii în tehnologie şi artă din Europa, Interface Cultures Department de la Universitatea de Artă şi Design din Linz, vor susţine o prezentare despre munca lor şi cele mai importante trenduri în domeniu. Din program face parte şi un workshop despre machine learning susţinut de Grigore Burloiu, fondatorul masteratului de „Tehnologii interactive pentru arte performative şi media” din cadrul UNATC Bucureşti.
Emilia Păunescu, curatorul „Nova”: „2020/2021 este bucata de timp în care cu toţii am ajuns să ne punem întrebări mari în cadre mici. Dincolo de performanţa tehnologiilor pe care le implică, lucrările din această ediţie a NOVA vorbesc despre identitate şi apropiere. Sunt câteva unghiuri personale ale artiştilor invitaţi, interesant de descoperit împreună. Arhitecturi ale „eu”-ului şi ale „noi”-ului, construite cu instrumentele vremii. Ca să ne ajute să ne privim mai îndeaproape, reţele neuronale artificiale complexe parcurg zilnic procese de învăţare gigant. Am inclus în Nova o parte cuceritoare a acestor duete om-maşină, în care ne căutăm”,
Participarea la evenimentele Nova este gratuită. O parte dintre performance-uri şi workshop-uri necesită înscriere prealabilă.
news.ro