ARTdealul. Hunedoreanca Larisa Duță organizează, la Cluj, un festival de terapie prin artă

Larisa Duță: „Pentru mine viața are sens când servesc ceva ce se află dincolo de mine – comunitatea, prietenii, familia.”

Reporter: – Larisa, ești cunoscută, în comunitatea hunedoreană, drept un pion esențial al lumii voluntariatului. Când ai decis să devii voluntar și de ce ți-ai dorit asta?

Larisa Duță: – În 2014 mi-am început activitatea de voluntariat la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului. Și înainte de această organizație m-am implicat în acțiuni benevole, însă erau puține organizate în zona Hațegului, unde locuiam. Am căutat modalități prin care să îmi valorific timpul și să contribui în mod personal, direct, la dezvoltarea comunității din care făceam parte.

– Printre „sacrificiile” pe care le-ai făcut, ca voluntar, pentru a-ți ajuta semenii, a fost și unul foarte… intim aș spune: te-ai tuns scurt, iar părul l-ai donat pentru copiii bolnavi de cancer. Mai mult, ai fost coordonatoarea proiectului în regiunea Hunedoarei. De ce ți-ai dorit să faci asta? Cum te-ai simțit?

– Când am descoperit proiectul „DPC” („Donează păr copilașilor”), am vrut să fiu parte din el ca donator și, într-un mod cumva natural – fiindcă eram blogger în acea perioadă, am promovat proiectul online. În scurt timp, mi-am asumat rolul de coordonator în județul Hunedoara. M-am simțit mulțumită de munca depusă în cadrul proiectului și chiar mândră de oamenii care s-au implicat în el, fiindcă am adus zâmbete unor copilași bolnavi de cancer.

„Promovăm educația prin inițiative creative”

– Actualmente lucrezi ca “event planner” (planificator de evenimente) pentru organizația “Impuls”, de fapt, propria ta organizație neguvernamentală. De ce ai simțit nevoia să îți deschizi propriul ONG?

– Alături de colegii mei, Florin Ciofu, George-Gabriel Jurma și Teodor Muntean, am decis să înființez ONG-ul Impuls for Community, pentru a ne organiza munca într-un cadru legal. Lucrăm împreună de un an, iar colaborarea cu alte organizații, deși mulțumitoare, nu este la fel de eficientă. De asemenea, ne dorim să ne conturăm propria identitate, să fim mai activi, să lansăm noi evenimente și să creăm o organizație cu membri stabili. Noi promovăm educația prin inițiative creative și intenționăm să formăm tineri în domeniul organizării de evenimente.

– „Impuls for Community” sau, pe scurt, „Impuls” organizează, anul acesta (vineri şi sâmbătă, 18-19 mai), la Cluj, a treia ediție a Festivalului de terapie prin artă și de divertisment ARTdealul. Cine s-a ocupat, până acum de organizarea acestui eveniment și cum a ajuns organizația voastră principalul organizator al celei de-a treia ediții? Ce este, de fapt, ARTdealul și ce vrea el să facă, să aducă nou în Cluj, în Transilvania?

– Proiectul a fost implementat pentru prima oară în anul 2016, de un grup de studenți de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB Cluj, din care a făcut parte unul dintre fondatorii Impuls, George-Gabriel Jurma. Evenimentul a fost creat ca răspuns al unei teme de semestru și, datorită potențialului său, proiectul pilot a fost dezvoltat, într-o nouă formulă, cu echipa actuală, Impuls. ARTdealul este un festival de terapie prin artă și de divertisment, care oferă participanților acces la ateliere creative. Evenimentul dorește, pe lângă facilitarea gratuită a acestora, să crească nivelul de responsabilitate și de empatie în rândul comunității clujene, prin participarea la festival a persoanelor cu dizabilități.

“România are punctele ei tari”

– ARTdealul va include, anul acesta, și o componentă de strângere de fonduri. Fonduri pentru cine sau

pentru ce?

– Fonduri pentru noi ca ONG, fiindcă fără suport financiar nu am putea cu adevărat să oferim o experiență practică și de impact nici voluntarilor, nici participanților. Această latură este importantă, de aceea încercăm să aducem investiții de la companii și oameni care ne împărtășesc viziunea și interesul.

– Ai vizitat, până acum, 13 țări și, grație unui proiect ERASMUS, ai locuit două luni în Croația. Povestește-ne un pic despre proiect, dar și despre țările pe care le-ai vizitat. Unde ți-a plăcut mai mult, ce te-a impresionat cel mai tare? Încearcă o comparație între Hațeg-Cluj și locurile pe care le-ai vizitat. Iese România „pe pierdere” sau, dimpotrivă, avem și noi punctele noastre tari?

– În fiecare dintre cele 13 țări pe care le-am vizitat am descoperit ceva care să îmi placă sau care să îmi provoace curiozitate. Experiențele au fost diverse, de la vacanțe cu familia, proiecte școlare, până la călătorii cu autostopul și cu rucsacul în spate. Locurile care mi-au plăcut cel mai mult sunt: Sarajevo (Bosnia şi Herţegovina), Zagreb și Zadar (Croația), Varșovia (Polonia) și Ljubljana (Slovenia). Cu toate că țările vestice setează un exemplu european de dezvoltare, pe mine mă fascinează cele din Est – cele care încă se confruntă cu multe dificultăți, au o istorie complexă, dar reușesc să răzbească și să se transforme. Sunt locuri cu o frumusețe aparte. În Croația am locuit două luni, vara trecută, când am făcut un internship la Asociația IKS, din Petrinja, printr-un program ERASMUS. A fost o experiență care m-a schimbat în foarte bine, învățându-mă să fiu mai independentă și curajoasă. M-am integrat rapid în comunitatea de acolo, începând să învăț limba croată, făcându-mi prieteni și luând parte la activitățile obișnuite ale zonei, asemeni unui localnic. Privind către orășelul în care am copilărit, Hațeg, pot spune că are un potențial turistic ridicat, care în ultimii ani este tot mai valorificat. Locul care este pentru mine acum acasă, Clujul, mă încântă prin viața care există în el. Aici sunt mereu o mulțime de evenimente, oamenii sunt în oraș indiferent de oră, localurile sunt pline, parcurile animate, suntem înconjurați de natură, orașul se dezvoltă rapid, localnicii arată deschidere constant – de-a dreptul minunat! Sigur că România are punctele ei tari, atât referindu-mă la natură și resurse, cât și la oameni, care sunt mulți ambițioși și prietenoși. Știu că depinde de perspectiva pe care ne-o formăm și încerc să mi-o mențin pozitivă.

„Oamenii-reper din viața mea sunt cei care m-au pus în cele mai dificile situații de viață”

– Ai plecat, de la Hațeg, la Cluj. Îți lipsește sau îți este, vreodată, dor de ceva de acasă?

– În momentul în care m-am mutat la Cluj pentru a începe facultatea, am fost pregătită să plec și mi-am dorit enorm să fiu într-un oraș în care să găsesc ceva mai mult. În Hațeg am făcut eforturi să mă implic în comunitate și să cresc, însă în Cluj opțiunile sunt numeroase. Îmi este dor de munca de la Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, unde am făcut voluntariat.

– Cum vezi zona Hunedoarei peste încă 10 ani?

– Județul Hunedoara are un potențial turistic crescut, de aceea îl văd dezvoltându-se în această direcție. Deja se conturează organizații care ajută oamenii să redescopere istoria, poveștile, valorile și frumusețea locurilor.

– Care a fost, de departe, cea mai mare provocare profesională pentru tine?

– Încerc ca tot ce fac să mă reprezinte, să lucrez cu oameni integri și să promovez firme în care cred. De aceea, este dificil să găsesc oamenii cu care rezonez în proporții ridicate.

– Care au fost oamenii-reper din viața ta? Cine este sprijinul tău numărul unu?

– Oamenii-reper din viața mea sunt cei care m-au pus în cele mai dificile situații de viață și prin acestea am învățat două lecții prețioase: prima – cea mai importantă relație este, mai întâi de toate, cea pe care o am cu mine însămi; a doua lecție – despre umanitate, că niciun om nu se naște rău pe lumea aceasta, însă experiențele trăite și mediul înconjurător îl pot modela într-un mod negativ până ce își va găsi forța interioară să creadă iar în el însuși, în bunătate, în adevăr și în iubire. Persoanele care mă sprijină cel mai mult sunt părinții mei, sora mea și câțiva prieteni apropiați, pentru care sunt recunoscătoare că există în viața mea.

– Care este cea mai importantă reușită din viața ta?

– Cred că relația pe care mi-am format-o cu mine este cel mai mare ”succes” pe care îl voi putea avea oricând, indiferent de obiectivele profesionale îndeplinite, de statusul social obținut sau de oamenii care mă înconjoară. Multe sunt trecătoare, de aceea e de preferat să știm să ne oferim singuri compasiune, bucurii, plăceri, sfaturi și curaj. Simt că orice s-ar întâmpla în viața aceasta, voi putea mereu să o iau de la capăt, găsind în mine forța interioară și alte resurse necesare.

„Când o observ, mă întristează lipsa de integritate a oamenilor”

– Ce ai schimba, la lume, dacă ai avea puterea să faci asta?

– După multe încercări, am căutat sens, înțelegere și alinare. Dacă ar fi să schimb ceva la lume, mi-aș dori ca fiecare om să știe că în el există o bucățică Divină, că Universul lucrează prin fiecare. Astfel, oamenii ar învăța să se respecte mai mult pe ei înșiși și s-ar comporta mai frumos cu semenii lor. A realiza importanța personală în lume e și o responsabilitate mare.

– Ce te face să râzi?

– Râd des și mult, fiindcă prețuiesc bucuria și sunt recunoscătoare pentru ea. Ieșirile cu prietenele mele sunt cele mai amuzante, mă distrez pe cinste cu ele. Îmi place și să râd de mine, fac des haz de necaz. Și băieții din Impuls, care îmi sunt prieteni apropiați, mă provoacă mereu cu glumele lor.

– Ce te bucură, Larisa?

– Mă bucură oamenii care își arată vulnerabilitatea cu seninătate, cei care acționează din inimă; mă bucură și ieșirile cu prietenii, petrecerile la care fac zeci de kilometri în dans, muzica, drumețiile, frumusețea cotidianului și călătoriile aventuroase.

– Care sunt lucrurile sau întâmplările care te întristează?

– Deși încerc să înțeleg lipsa de integritate a oamenilor, când o observ, mă întristez mereu. Se abandonează des pe ei înșiși și aleg comportamente dăunătoare pentru cei din jur. Mă întristează și construcția asupra fericirii din societatea de consum – hrănește lăcomia, ne îndepărtează de conexiunile profunde, provocând superficialitate.

„Pentru mine, acum, viața are sens când servesc ceva ce se află dincolo de mine – comunitatea, prietenii, familia.”

– Cum te vezi peste 10 ani, Larisa?

– Vreau să cred că și peste 10 ani voi putea să mă uit în urmă și să spun că mi-am oferit libertatea de a alege ceea ce mi-a menținut sufletul împăcat, că am avut curaj să trăiesc și că fiecare zi, dacă ar fi fost ultima, s-ar fi sfârșit fără cuvinte nespuse, fără remușcări și fără ”ce ar fi fost dacă”.

– Care crezi că este sensul vieții?

– Nu cred că există un sens universal, pe care cineva să-l fi descoperit și să-l fi pus deasupra tuturor celorlalte sensuri. Dacă ne raportăm la întregul Univers, oamenii nu înseamnă mult, suntem mărunți pe lângă ce se găsește în afara Planetei noastre. Dar dacă ne uităm îndeaproape, înspre orașe, sate și diferite grupuri, observăm cum imaginea asupra oamenilor prinde contur. Eu cred că Universul a lăsat în oameni ceva care îi poate face să își ofere singuri sens: rațiunea și conștiința. Faptul că putem fi raționali ne diferențiază de animale și putem, prin filosofie, știință, religii și alte domenii, create tot de noi, să cugetăm. De asemenea, conștiința este cea care îl face pe om să experimenteze întreaga sa viața în funcție de nivelul pe care a reușit să îl acceseze. Pentru mine, acum, viața are sens când servesc ceva ce se află dincolo de mine – comunitatea, prietenii, familia.

ADA BERARU