Arme și muniții depistate de polițiști, în urma unor percheziții domiciliare
Arme letale deținute fără drept, ridicate de poliţişti pentru continuarea cercetărilor, în cadrul unor dosare penale ce vizează comiterea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată
În data de 05 iulie 2022, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, cu sprijinul celor din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, la diferite adrese situate pe raza municipiului Orăştie.
Activităţile procedurale se circumscriu unui dosar penal ce vizează săvârșirea infracțiunilor de: nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Poliţiştii au ridicat de la domiciliul bărbatului din Orăştie o armă letală scurtă, tip revolver, (fără muniție aferentă), cu privire la care au stabilit că a fost introdusă în țară fără drept și fără a fi declarată organelor vamale și a fost deținută fără drept de bărbat, la domiciliul său.
La data de 07 iulie 2022, poliţiştii Serviciul Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza municipiului Lugoj, judeţul Timiș. În urma percheziţiei, poliţiştii au identificat la domiciliul unui bărbat în vârstă de 53 de ani și au ridicat în vederea continuării cercetărilor, o armă letală scurtă veche, tip pistol, precum și un dispozitiv pentru confecționat (sertizat) muniție, deținute fără drept de persoana percheziționată.
Şi în acest caz, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
IPJ Hunedoara