Arme și muniție deținute ilegal, ridicate de polițiști, în urma unor percheziții domiciliare

La data de 4 octombrie 2024, polițiștii structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, sprijiniți de alte structuri cu atribuții pe linia poliției judiciare, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – I.G.P.R., pun în executare 316 mandate de percheziție domiciliară în toate județele țării.

În județul Hunedoara, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale, au pus în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la locuințele unor persoane bănuite de  comiterea unor infracțiuni de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

Acțiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Polițiștii au documentat activitatea infracţională a unei societăți comerciale din afara teritoriului țării, care, prin intermediul unui site, ar fi comercializat, pe teritoriul României, către persoane fizice, arme din categoria celor supuse autorizării şi diferite tipuri de muniţie aferente acestora, fără a respecta condiţiile legii privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Activitatea s-ar fi desfăşurat prin plasarea de comenzi către magazinul online, iar societatea în cauză ar fi livrat armele şi muniţiile către cumpărătorii români, prin intermediul firmelor de curierat care introduc bunurile în ţară, fără a declara acest fapt autorităţilor vamale şi fără a îndeplini condiţiile solicitate de legislaţia naţională în acest domeniu.

Ca urmare a perchezițiilor desfășurate în județul Hunedoara, la locuința unui bărbat din Geoagiu, polițiștii au găsit ca fiind deținute fără drept: o armă neletală lungă, supusă autorizării, cu aer comprimat, un sistem de ochire de tip lunetă, un pistol supus autorizării, cu aer comprimat și 3 cutii conținând diaboluri metalice (aferente armelor menționate).

De asemenea, la locuința  unei femei din Crișcior, polițiștii au găsit, ca fiind deținute fără drept un pistol supus autorizării, cu aer comprimat și  recipiente din plastic conținând diaboluri metalice, în timp ce la  locuința unui bărbat din municipiul Vulcan au găsit o armă neletală lungă, supusă autorizării, cu aer comprimat, un pistol supus autorizării, cu aer comprimat și o cutie conținând diaboluri metalice (de calibre aferent armelor menționate).

Totodată, la locuința unui bărbat din comuna Crișcior, polițiștii au găsit, ca fiind deținută fără drept o armă neletală lungă, supusă autorizării, cu aer comprimat, cu destinația tir sportiv, deținută fără drept de cel în cauză.

Armele și muniția deținute ilegal au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Acţiunea de astăzi vizează creşterea gradului de siguranţă şi scoaterea din circuitul ilegal a unor arme supuse autorizării.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *