Arhivele securității studiate în vederea canonizării lui Arsenie Boca
Patriarhia Română îndeamnă la rugăciune și calm în ceea ce privește canonizarea părintelui Arsenie Boca. Patriarhia Română informează că a fost aprobată transmiterea acestei propuneri Subcomisiei sinodale pentru canonizarea sfinților români. Această comisie va invita specialiști din diferite domenii de competență să redacteze referate privind canonizarea părintelui Arsenie Boca din perspectiva expertizei lor teologice, de pictură bisericească și de disciplină monahală.
„Până la luarea unei decizii finale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe recomandă clericilor și credincioșilor – indiferent dacă susțin canonizarea sau se opun acesteia – să aștepte cu rugăciune și răbdare rezultatul final al subcomisiei sinodale, evitând atât idealizarea excesivă a persoanei părintelui Arsenie Boca, cât și denigrarea lui. Canonizarea sfinților fiind un proces anevoios, nu se face în pripă sau sub emoții de moment, mai ales când este vorba despre persoane trecute de curând la Domnul, iar mărturiile prezente despre acestea sunt contradictorii”, a informat Patriarhia Română.
Mai mult, urmează a fi studiate și documentele de la CNSAS pentru a fi prezentată activitatea lui Arsenie Boca în perioada 1945 – 1989. Procedurile pentru canoniozarea părintelui Arsenie Boca au început în anul 2016.
Colaborator