ArheoArhitectura – Şcoala de vară cetăţile dacice din Munţii Orăştiei

Evenimentul se derulează sub tutela Univrsității  Babeş–Bolyai, prin Facultatea de Istorie și Filosofie.

„În perioada 4 -18 iulie, studenţi de la Arheologie şi Arhitectură vin în Munții Orăștiei pentru a-și îmbogăți și pune în valoare cunoștințele. Îi așteaptă o serie de activităţi specifice celor două domenii de studiu și prelegeri care ilustrează colaborarea interdisciplinară. În plus, și cu siguranță nu în ultimul rând, participanții școlii de vară vor avea ocazia să se implice în organizarea unor evenimente care privesc protejarea, conservarea şi promovarea monumentelor antice din Munţii Orăştiei”, arată Institutul Cultural al Patrimoniului.

Școala de vară se va desfăşura în „burgurile dace” şi în Baza Didactică, Arheologică şi de Cercetări Interdisciplinare „Hadrian Daicoviciu” – Grădiştea de Munte a Universităţii Babeş-Bolyai. Evenimentul se derulează până în data de 18 iulie.

Demersul este susţinut în cadrul unui parteneriat amplu între Institutul Naţional al Patrimoniului, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Asociaţia Monumentum, Consiliul Judeţean Hunedoara și Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *