ARCFEST transformă Orăştia în capitala adrenalinei. GALERIE FOTO
În tabăra din apropierea Orăştiei viaţa duduie cu acceleraţia apăsată la maxim. Nici nu ştii unde să te mai uiţi – ba trec rideri ridicaţi în şei, ba ATV-urile îşi fac ieşirea spectaculoasă din parcuri ori monştrii 4X4 calcă asfaltul ca să ajungă la proba de trial. E duminică dimineaţă şi tabăra se trezeşte încet după concertele şi petrecerea de sâmbătă noapte.
Drumul de acces este flancat de standuri cu un amalgam de piese, anvelope corturi şi echipament out door. Cele mai curate maşini – şi singurele – sunt cele ale echipajelor de intervenţie: „Noi ne-am plictisit aici la greu, nu am avut nici o intervenţie, ceea ce e bine, foarte bine. Nu au fost incidente majore”, spune Gabriel Miklos de la Salvamont Hunedoara: „Aşteptăm în tabără. Dacă e ceva, ne mobilizăm şi pornim către eveniment cu un drac din ăla”, spune salvatorul şi arată o maşină de teren înălţată, decupată şi total noroită. E dovada că organizatorii au avut ceva de lucru şi înainte de festival, şi în timpul competiţiilor.
Câţiva rideri de enduro se adună pentru start. Se încălzesc în pădure cu treceri rapide peste poteci şi salturi peste praguri de pământ : „E foarte frumos festivalul, bine organizat, din păcate nu au venit mulţi rideri de enduro, probabil nu au ştiu fiind prima ediţie. E un traseu fain, prin zone frumoase”, spune Claudiu Klein. De traseele pentru enduro şi ATV, s-a ocupat Ovidiu Man din Deva şi le-a făcut pe gustul lui: „Ca de mistreţi”, râde Paul Harpa – Pictoru’. Enduristul a venit din curiozitate să vadă cum e un festival de sport out door: „E un concept interesant, nou pentru ţara noastră. Traseul e fain, dar mie îmi place un pic mai curăţat.” Startul se dă din zona scenei mari şi riderii se aruncă pe traseu lăsând în urmă vălvătucii de praf. În tabără, italienii de la rally raid îşi verifică echipamentul şi motoarele înainte de plecare. Cafelele şi-au făcut treaba, băieţii sunt bine dispuşi, gata pentru viteză şi decişi să se întoarcă pentru ediţia din 2019.
Mai la vale, off roaderii se pregătesc de startul pe trial. Competiţia de off-road e etapă din Campionatul Naţional. Sunt patru clase de concurs: standard A şi B, Open şi Extrem. Sute de oameni se strecoară de-a lungul benzilor care marchează traseul amenajat în pădure. De la pici, la tineri sau oameni în vârstă toţi se înghesuie să prindă un loc mai bun. Primii pleacă cei din clasa standard care se aruncă cu maşinile pe pârtia plină de obstacole mărginită de arbori. Oamenii strigă, îi încurajează sau comentează fiecare trecere. La fiecare poticnire, se aud urlete cu tot soiul de îndemnuri. Când un echipaj rămâne agăţat peste un val de pământ, bărbaţii strigă: „Scoate troliul, prinde-l de copac, nu mai sta să te gândeşti!” Cei de pe Dacia Duster fac senzaţie. Maşina de teren albă intră vijelios pe traseu. Nu opreşte o clipă, dimpotrivă. Jeep-ul trasaltă, izbeşte buturugi, sare din bolovani, calcă banda. Dă în toate obstacolele şi împinge crengi de parcă ar fi un nenorocit de tanc care trece cu viteză peste toţi duşmanii din teren. Oamenii din pădure devin galerie şi în urmă se aud exclamaţii de încântare. Bărbaţii sunt fascinaţi, femeile îngrozite, puştii trag totul pe telefoane. Printre spectatori, un fost pilot de la vechiul TAT (Transilvania Adventure Trophy) se bucură de spectacol dintr-un … scăunel. Bucur Milancovici şade tacticos şi îi explică băiatului ce maşini gonesc şi ce manevre fac piloţii. A venit din Arad atras şi el de noul concept de eveniment: „E interesant aşa cu toate competiţiile astea la un loc, îmi imaginez că e destul de greu să organizezi aşa ceva, sper să prindă şi să se dezvolte.” Jeep-urile fac oamenii să aplaude sau să o şteargă îngroziţi prin pădure când roţile vin prea aproape şi prea rapid către ei. Hălci de pământ sar de sub cauciucurile late. Alteori pădurea se umple de fum care colorează spectaculos feliile de lumină care răzbat în pădure.
Pentru clasele open şi extrem, organizatorii modifică traseul, iar jeep-urile transformate care arată mai mult ca nişte maşinării de război fac bărbaţii să ofteze sau să viseze. „Ioi, de-aş avea şi eu unul din ăsta”, mormăie un bărbat. O copilă roşcăţică şi încântată face o grămadă de poze cu telefonul. Mărturiseşte că nu s-ar urca într-un jeep din ăsta nici în ruptul capului, dar frate-su, da. Puştiul încuviinţează fericit. „E foarte bine că avem aşa ceva la Orăştie, până acum am văzut doar la televizor atâtea motoare şi maşini. Cred că au pus Orăştia pe harta evenimentelor şi ar face bine să se facă cât mai mulţi ani”, crede un localnic. Primarul municipiului e şi el acolo, la trial, să urmărească echipajele: „E un eveniment deosebit, avem natură, aventură, familie, pentru că asta s-a vrut: un eveniment care să se adreseze cât mai multor oameni. Sunt concerte, locuri pentru copii, fiecare are ce face. E doar ediţia întâi şi noi ne bucurăm de evenimentul acesta. Am avut patru zile să ne promovăm zona. Cred că acest gen de festival are viitor aici la noi şi chiar trebuie dezvoltat pentru a atrage cât mai mulţi oameni şi participanţi”, crede Ovidiu Laurenţiu Bălan. Chiar dacă e doar prima ediţie şi prea puţini au aflat de eveniment, ARCFEST-ul a avut la start 60 de echipaje la off-road şi vreo 30 de rally raid.
Piloţii şi copiloţii par încântaţi de loc şi de festival. „Nouă ne place aventura şi am găsit la Orăştie un festival bine organizat. M-aş bucura mult să se mai facă şi anii viitori. E un concept interesant de eveniment şi e chiar frumos când se adună toată lumea. Ne-am întâlnit cu concurenţi de la alte ramuri pe traseu, a fost altceva”, spune Tudor Mircea. Un alt pilot se gândeşte deja la 2019: „Foarte bine organizat, eu merg peste tot unde e off road, dar e prima dată când particip la un festival de genul ăsta. Un traseu frumos şi vreau să mai vin”, zice Pedro Pinto. Au trecut deja ore bune din trial şi lumea continuă să vină în tabără. Kilometri întregi de maşini sunt parcate pe drumul de acces. Nu e nici un comerciat cu chinezării pentru că s-a vrut un eveniment de clasă.
Toţi organizatorii sunt în teren alături de alte zeci de oameni care asigură bunul mers al competiţiei. Costin Fântână, care e şi preşedintele Comisiei Naţionale de Off-Road, face primul traseul pentru open/extrem ca să verifice totul înainte de a drumul echipajelor. De o lună, e tot prin Munţii Orăştiei, ba prin ploaie, ba pe caniculă: „Este un eveniment diferit de ce s-a făcut până acum. Avem etape de campionat naţional pentru off-road şi rally raid, cupe pentru ATV şi enduro şi un trial sincron extrem de spectaculos. Am strâns mai multe ramuri sportive la un loc şi a ieşit ARCFEST. A fost o muncă imensă, dar sunt mulţumit”, spune bărbatul care odinioară participa ca şi copilot la TAT, competiţia care, timp de zece ani, a transformat judeţul Hunedoara în capitala europeană a offroaderilor. Acum a contribuit la prima ediţie a unui eveniment care a făcut din Orăştie, capitala adrenalinei.
„Nu vreţi să ştiţi de când avem în minte un astfel de eveniment şi de când căutăm un loc potrivit pentru un festival de genul ARCFEST-ului. Ne-am oprit la Orăştie şi datorită celor de la Arsenal Park care aduc un plus datorită bazei lor şi a locurilor pe care le putem folosi pentru atelierele de aventură, de exemplu. E drept că am găsit greu locuri de cazare în zonă şi a trebuit să organizam un camp ca să suplinim asta. Am avut două scene pentru concerte, un food court, înfruntări între biciclete clasice şi cele electrice. Ne-am gândit la un eveniment care să pună laolaltă toţi iubitorii de ieşiri în natură pe două sau mai multe roţi. Copiii au avut maşini electrice şi radiocomandate. L-am avut aici şi pe Ambasadorul Turkmenistanul, Excelența Sa Shohrat Jumayev care a venit să promoveze un raliu din ţara sa. Ne-au ajutat mult cei din cluburile locale din Orăştie şi Cugir”, explică Ionuţ Trandafir din staff-ul competiţiei. ARCFEST promite că va reveni în 2019, mai mare şi mai puternic.
Laura OANĂ