Arbori smulși din rădăcini și zeci de cioate de lemn descoperite pe raza a două comune hunedorene
În data de 02.09.2020, poliţiştii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara, însoțiți de un reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat un control privind modul de exploatare, transport și valorificare a materialului lemnos de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza comunelor Gurasada și Ilia.
În urma controlului, pe raza comunei Gurasada, poliţiştii au identificat doi bărbaţi în vârstă de 40 şi 43 de ani, cu privire la care au stabilit că au scos din rădăcini, fără drept, 13 arbori nemarcați, din speciile cer și carpen, poziționați în fondul forestier național și în afara acestuia (proprietate privată a unor persoane fizice), în vederea reamenajării unui drum existent.
În urma stabilirii volumului și valorii prejudiciului creat, cei doi au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.000 lei și le-a fost imputată contravaloarea pagubei.
De asemenea, într-o zonă limitrofă comunei Gurasada, pe un teren acoperit cu vegetație forestieră situat în afara fondului forestier național (proprietate privată), au fost identificate 23 de cioate nemarcate, în stare verde, din specia salcâm, poliţiştii stabilit că arborii respectivi au fost tăiați fără drept și sustrași de un bărbat de 48 de ani, față de care vor efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept și furt de arbori.