Aranjament floral, cu flori furate de pe domeniul public
O femeie din municipiul Petroșani aproape 50 de lalele a smuls din Parcul Carol Schreter din localitate. Femeia în vârstă de 59 de ani a fost surprinsă de polițiștii locali, care au și sancționat-o contravențional.
Reprobabila faptă s-a petrecut luni, ziua în amiaza mare, și a fost sesizată și de alți localnici, care s-au revoltat. În momentul în care a fost surprinsă de o patrulă a Poliției Locale Petroșani, femeia, în vârstă de 59 de ani, din Petroșani, avea asupra sa nu mai puțin de 47 de fire de lalele.
Pentru că a smuls florile de pe domeniul public, femeia a fost sancționată contravențional de Poliția Locală cu suma de 300 de lei, conform HCL 165/ 2019. De asemenea, a primit încă o amendă, în valoare de 500 de lei, din cauză că nu purta masca de protecție, așa cum prevăd normele legale în vigoare.
Monika BACIU