Aproximativ o treime din dinţii pacienţilor români au carii în diferite stadii

Aproximativ o treime din dinţii pacienţilor români au carii în diferite stadii de gravitate. Netratate, acestea pot duce la pierderea dinţilor, iar costurile tratamentelor sunt şi de peste 10 ori mai mari, arată datele LIFE Group. Costul tratamentului cu laser al unei carii variază între 300 şi 600 lei. Tratamentul dentar, când devine prea târziu să mai poată fi ameliorată problema, îl poate costa pe pacient până la 5.000 lei pentru un singur dinte. Românii alocă, în medie, circa 1.000 lei anual pentru tratarea problemelor dentare.

„Toţi pacienţii care trec pragul clinicilor LIFE Dental Spa sau VIVO Dental, parte a LIFE Group, prezintă carii în diferite stadii de gravitate, iar statistica arată că, în medie, între 8 şi 10 dinţi sunt afectaţi de această problemă, pe lângă altele, ce pot fi asociate. O persoană ajunsă la maturitate are 32 de dinţi în cavitatea bucală, însă datele LIFE Group arată că aproximativ o treime dintre aceştia sunt afectaţi de carii aflate în diferite stadii de evoluţie, ce necesită tratament rapid, pentru a nu crea probleme mult mai mari. Chiar si cele mai mici carii, punctiforme, trebuie tratate minim-invaziv, deoarece acestea pot evolua si ajunge sa afecteze nervul dintelui, să producă dureri, infecţii şi chiar pierderea sa”, arată reţeaua.

Vechile concepţii conform cărora cariile mici sunt „marmoraţii” şi asupra lor nu trebuie intervenit nu mai sunt valabile, iar asta deoarece practica a dovedit că acestea sunt tot carii aflate în stadii incipiente care pot avansa şi crea probleme.

Tratamentul cu laser al unei carii variză între 300 şi 600 RON în funcţie de clinică, zona în care se află sau pachetele promoţionale disponibile. În această perioadă, de exemplu, clinicile VIVO Dental beneficiază de un pachet promoţional pentru tratarea cariilor la care sunt achitate două intervenţii şi cea de-a treia este gratuită, în acest fel preţul pentru o intervenţie s-ar ridica la aproximativ 300 lei. Nesoluţionarea problemelor poate duce la cheltuieli şi de peste 10 ori mai mari.

Tratamentul dentar, când devine prea târziu să mai poată fi ameliorată problema, îl poate costa pe pacient până la 5.000 lei pentru un singur dinte.

Românii alocă anual, în medie, aproximativ 1.000 lei pentru tratarea problemelor dentare, iar principalele cauze pentru care aceştia trec pragul clinicilor dentare sunt atât pentru tratarea gingivitei, a cariilor dentare, implantologie, dar şi estetică sau igienă orală, mai arată datele LIFE Group.

Suma este, însă, cu 20% mai mică decât în ultimii ani, iar acest lucru se datorează, în principal, inflaţiei, a dobânzilor bancare crescute şi a climatului economic general mai puţin favorabil.

Mai mult, opt din zece români suferă de o formă de afecţiune a gingiilor, gingivita sau parodontoza, care, de cele mai multe ori trec neobservate, nediagnosticate şi netratate la timp, ceea ce poate duce la pierderea dinţilor.

Igiena orală precară este cauza principală a parodontozei, iar placa bacteriană şi tartrul sunt responsabile în mod direct de apariţia bolii parodontale.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *