Aproape toate unităţile administrativ-teritoriale au depus cerere de finanţare prin Programul Anghel Saligny
Investiţiile în reţeaua de apă şi canalizare şi modernizarea drumurilor este importantă şi necesară, fapt dovedit de cererile de finanţare pentru aceste proiecte depuse de 97,5% din comunele, oraşele, municipiile şi judeţele din România, a anunţat ministrul UDMR al Dezvoltării Cseke Attila, după ce termenul de depunere pentru proiectele de infrastructură finanţate de Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny a fost finalizat în data de 9 noiembrie la ora 0.00, conform unui comunicat de presă al Uniunii.
Dintre cele 3.228 unităţi administrativ-teritoriale ale României, incluzând judeţele şi sectoarele Capitalei, doar 81 de unităţi administrativ-teritoriale nu au cerut finanţare. Toate Consiliile Judeţene şi toate sectoarele Municipiului Bucureşti au cerut finanţare.
„Am prealocat, garantat, pentru fiecare comună, oraş, municipiu, judeţ şi sector o sumă minimă. Astfel, în fiecare localitate poate fi demarată cel puţin o investiţie, dacă cererea de finanţare a fost depusă corect. Dorim astfel să asigurăm dezvoltarea echilibrată a României, şi o finanţare corectă, care nu depinde de culoarea politică a primarului”, a afirmat Cseke Attila, potrivit comunicatului de presă al UDMR.
Suma totală a cererilor de finanţare este de 137,59 miliarde de lei, cerute de 3.174 de unităţi administrativ-teritoriale pentru 7.545 proiecte, în condiţiile în care bugetul programului este de 50 de miliarde.
Ministrul Dezvoltării a adăugat că „accesul la apă este un serviciu de bază, nu un lux, drumurile reabilitate pe care se poate circula în condiţii de siguranţă nu sunt un lux. Faptul că au fost depuse cereri de finanţare pentru o sumă aproape triplă de cea alocată arată că a fost nevoie de acest instrument de finanţare”.
Cseke Attila a reamintit că prin Programul Anghel Saligny se vor finanţa şi investiţii în reţeaua de distribuire a gazelor, iar depunerea de cereri în acest sens va fi deschisă în curând de minister.
„Dintre cele 81 de unităţi administrativ-teritoriale care nu au depus încă cerere prin Programul de finanţare Anghel Saligny cunosc cel puţin o localitate care doreşte să acceseze fonduri pentru dezvoltarea reţelei de gaze, şi s-a înregistrat deja pentru a putea depune proiectul online. Ne putem aştepta ca şi acest număr de 81 să fie diminuat odată ce vom deschide sesiunea de depuneri de cereri pentru investiţiile în reţeaua de gaze. ” – a subliniat Cseke Attila. Ministrul a adăugat: ”am constatat cu bucurie că toate localităţile cu primari USR-PLUS au cerut finanţare prin Anghel Saligny. Înseamnă că USR-PLUS a înţeles, în cele din urmă, că este nevoie de acest program de finanţare, şi că este unul bine gândit care merită accesat”, a conchis el, conform sursei menţionate.
news.ro