Aproape 70% dintre români nu s-au testat niciodată pentru depistarea hepatitei C
Aproape 70 la sută dintre români nu s-au testat niciodată pentru depistarea hepatitei C, conform unui sondaj realizat la solicitare a Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO). Potrivit statisticilor, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B, în timp ce, la nivel mondial, hepatitele virale B şi C afectează 325 de milioane de oameni.
Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România a analizat comportamentul românilor cu privire la afecţiunile hepatice în cadrul unui sondaj de opinie cu reprezentativitate naţională realizat de CURS în perioada octombrie-noiembrie 2018.
Conform datelor, 69% dintre persoanele chestionate au răspuns că nu s-au testat niciodată pentru a depista dacă sunt infectate cu virusul hepatitic C. Doar 6% susţin că au făcut un astfel de test în ultimul an, în ciuda faptului că peste 90% dintre români sunt conştienţi de gravitatea hepatitei C.
„Sănătatea este o responsabilitate în sine. Trebuie să fim mai orientaţi către prevenţie şi să ne testăm pentru a ne asigura că nu suntem purtători ai unor virusuri de boli infecţioase. În ceea ce priveşte hepatitele, începând din acest an, pentru persoanele asigurate, testarea se poate face gratuit, prin intermediul medicilor de familie. În plus, pentru hepatita C, există programul interferon free care poate fi accesat de către cei diagnosticaţi, începând cu gradul unu de fibroză,” a declarat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO, citată într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului, programul fără interferon pentru pacienţii care suferă de hepatita C, desfăşurat de Ministerul Sănătăţii prin CNAS, a intrat deja în cel de-al treilea an, dar 72% din populaţia României nu ştie că există această posibilitate de tratament. În aceste condiţii, 57% dintre cei diagnosticaţi cu hepatita C au urmat acest tip de tratament, fără interferon, şi 36% varianta cu interferon, restul de 7% spun că nu au urmat niciun tratament.
”În România, aproximativ 600.000 de români trăiesc cu hepatită cronică C, iar aproximativ 800.000 au hepatită cronică B. Pentru a ne alinia obiectivului OMS de eliminare a hepatitelor virale până în 2030, trebuie să parcurgem etape importante precum prevenţia şi diagnosticarea. Controalele medicale nu trebuie să fie privite drept o ultimă soluţie atunci când ne simţim rău, ci tebuie să devină o rutină anuală pentru a preveni complicaţiile care ne pot afecta viaţa pe termen mediu şi lung” a mai precizat Marinela Debu, preşedinte APAH-RO.
Majoritatea românilor nominalizează cancerul şi ciroza ca şi complicaţii generate de afecţiunile hepatice, dar, din păcate, 44% dintre persoanele care au răspuns în cadrul sondajului declară că nu ştiu cum poate fi prevenită apariţia unei boli hepatice. De semnalat că, pe subiectul privind informarea, bucureştenii stau cel mai bine, 80% din populaţie având cunoştinţe privind metodele de prevenţie.
APAH-RO încurajează românii să meargă la medicul de familie şi să ceară trimitere pentru analiza markerilor virali. Hepatitele reprezintă boli infecţioase, de cele mai multe ori asimptomatice, fapt care generează pericole majore întrucât cei afectaţi pot transmite virusul în orice moment.
Persoanele diagnosticate cu hepatita C trebuie să ştie că, din septembrie anul acesta, a intrat în vigoare un nou contract cost-volum-rezultat pentru programul cu interferon free şi, potrivit noilor prevederi, pacienţii începând cu gradul unu de fibroză au acces la tratament. În plus, medicii au la dispoziţie, în sistem de decontare, toate terapiile inovatoare existente pe piaţa din România pentru ca tratamentul fiecărui bolnav să fie cât mai personalizat.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), hepatitele virale B şi C reprezintă provocări majore, afectând 325 de milioane de oameni. Aceste afecţiuni generează cancer hepatic şi provoacă anual 1,34 milioane de decese deoarece cel puţin 60% din cazurile de cancer hepatic au la bază testarea târzie, respectiv accesul la tratament pentru hepatitele B şi C în stadii avansate ale bolii.
news.ro