Aproape 6 milioane de lei pentru problema deșeurilor din județ
CJ Hunedoara pune la bătaie aproape 6 milioane de lei pentru a rezolva problema deșeurilor din județ. Un contract în valoare de 5.882.352 de lei, fără TVA, a fost scos la licitație și presupune „Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru completarea și dezvoltarea Sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara”. Mai exact, se achiziționează servicii de consultanță și expertiză de specialitate în vederea sprijinirii activității Autorității contractante pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru completarea și dezvoltarea Sistemului de management integrat al deșeurilor în județul Hunedoara.
Necesitatea și oportunitatea investiției constau în îndeplinirea „obiectivelor și țintelor de gestionare a deșeurilor la nivel județului Hunedoara în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor în județul Hunedoara au fost identificate următoarele investiții necesare: sistem de supraveghere video a punctelor de colectare plurifamiliale pentru creșterea gradului de colectare separată a deșeurilor reciclabile (deșeuri din hârtie și carton; deșeuri din plastic și metal; deșeuri din sticlă, textile din deșeuri menajere și deșeuri similare); echipamente de colectare selectivă și dotări necesare pentru colectare din poartă în poartă a deșeurilor reciclabile de plastic/metal și hârtie/carton, în zonele de case urban și în mediul rural; dotarea cu echipamente și utilaje, necesare pentru extinderea la nivelul întregului județ a colectării separate a biodeșeurilor verzi din parcuri și grădini și piețe; optimizarea și/sau retehnologizarea ST Hațeg și ST Brad pentru acoperirea întregii cantități de deșeuri colectate din zonele 1 și 2 de colectare; optimizarea și/sau reabilitarea stațiilor de sortare existente (Brad, Petroșani și Bârcea Mare), pentru creșterea randamentului de sortare și obținerea de SRF/RDF valorificabil energetic”, arată documentul.
Potrivit aceluiași document se are în vedere realizarea unei investiții noi într-o instalație de digestive anaerobă de circa 35.600 t/an, pentru tratarea deșeurilor biodegradabile colectate separat din parcuri/grădini (deșeuri verzi), piețe, de la populație și agenți economici (în special de tipul HoReCa), cu obținere de biogaz și digestat.
„Biogazul se transformă în instalația de cogenerare, iar digestatul se compostează/usucă/maturează cu obținerea unui produs care poate fi utilizat ca fertilizant în agricultură; extinderea depozitului de deșeuri Bârcea Mare cu celula 2, începând din anul 2031; închiderea și ecologizarea depozitului neconform Vulcan (2023); investiții pentru colectarea/valorificarea unor fluxuri de deșeuri special (deșeurilor de construcții și demolări, deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase menajere, deșeuri verzi) – 14 centre de aport voluntary în cele 14 UAT-uri urbane”, mai arată documentul.
Durata contractului de servicii este de 18 luni și este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operational Infrastructura Mare – POIM.
Monika BACIU