Aproape 2.000 de studenţi voluntari, alături de cadrele sanitare din prima linie
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat, marţi seară, că aproape 2.000 de studenţi s-au înscris pentru a deveni voluntari alături de cadrele sanitare din prima linie, iar 720 au fost deja repartizaţi în 25 de judeţe.
„Ca urmare a intrării în vigoare a OUG 197/18.11.2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, astăzi, 24 noiembrie 2020, au fost semnate primele ordine de repartizare a studenţilor voluntari care se vor alătura cadrelor medicale aflate în prima linie responsabile în continuarea îngrijirilor medicale care se impun pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus”, a transmis, marţi seară, DSU.
Sursa citată a precizat că, cu sprijinul Consiliului Naţional al Rectorilor şi al conducerii Universităţilor şi Facultăţilor de Medicină, în ultimele 6 zile de la aprobarea noii Ordonanţe s-au înscris, în mod voluntar, 1.992 de studenţi, dintre care, 720 au fost repartizaţi deja, în primă etapă, în 25 de judeţe.
DSU anunţă că în perioada următoare vor fi semnate alte ordine de repartizare a studenţilor voluntari în mai multe unităţi sanitare din ţară.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercurea trecută, ordonanţa care permite studenţilor din anii terminali de la facultăţile de Medicină să desfăşoare activităţi de voluntariat în spitale COVID-19.
news.ro