Aproape 100 de angajați ai Spitalului de Urgență din Petroșani sunt izolați la domiciliu

Spitalul de Urgență din Petroșani se confruntă cu o criză fără precedent. 90 de angajați ai unității medicale, între care asistente și infirmiere, se află în izolare la domiciliu, după ce tânăra de 26 de ani din Aninoasa nu a anunțat că trebuie să se izoleze la domiciliu venind dintr-o zonă roșie, din Italia.

Cadrele medicale aflate în concediu au fost chemate la lucru pentru a face față volumului mare de muncă. Două secții sunt afectate, iar conducerea spitalului spune că încă reușește să facă față, dar că medicii au fost nevoiți să relocheze personal și de pe alte secții. Spre exemplu, la UPU-SMURD au fost relocate cadre medicale de pe secțiile Interne și Chirurgie.

Ne descurcăm cu greutate din cauza persoanelor aflate în izolare la domiciliu. Sunt aproximativ 90 de cadre medicale aflate în izolare la domiciliu”, a declarat managerul SUP, medicul Alin Vasilescu.

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat că pot fi făcute angajări în sistemul medical, fără a fi nevoie de concurs. Este una din prevederile stării de urgență care a fost decretată pe tot teritoriul României.

Secția de Neurologie a Spitalului de Urgență din Petroșani rămâne în continuare închisă. Mare parte a cadrelor medicale aflate în izolare sunt de pe această secție unde tânăra fusese internată.

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *