Apple revine pe primul loc în topul producătorilor de accesorii inteligente

Apple a fost producătorul de accesorii inteligente cu cele mai mari vânzări, în al treilea trimestru al anului.

Succesul se datorează într-o măsură semnificativă lansării celei de-a treia versiuni de Apple Watch. Series 3 ar fi trebuit să creeze un impact important începând cu al doilea trimestru, însă disponibilitatea limitată a afectat vânzările.

Apple a rezolvat între timp problemele de disponibilitate şi a reuşit să furnizeze mai multe ceasuri inteligente în al treilea trimestru. Compania americană a livrat 3,9 milioane de ceasuri, având cel mai bun trimestru din acest an.

Totuşi, Watch Series 3 reprezintă mai puţin de un sfert din totalul accesoriilor inteligente vândute de Apple în trimestrul al treilea. 800.000 de ceasuri din cea mai nouă serie a livrat Apple în cel mai recent trimestru.

Locurile doi şi trei sunt ocupate, în ordine, de chinezii de la Xiaomi şi de Fitbit. Xiaomi a livrat 3,6 milioane de accesorii inteligente, în timp ce cei de la Fitbit au livrat 3,5 milioane de produse din aceeaşi categorie.

Apple a lansat Watch Series 3 pe 22 septembrie, odată cu noile modele de iPhone. Series 3 este prima versiunea a ceasului inteligent Apple care include un modul de date, conectându-se direct la internet. Însă, chiar conexiunea de date este care a creat probleme până acum. Unele din ceasurile Apple din noua serie nu se conectau la internet, problemă rezolvată printr-un update de software.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *