Apple lansează un sistem de precomenzi pentru aplicaţiile şi jocurile de iOS

Utilizatorii dispozitivelor mobile Apple vor putea precomanda jocurile şi aplicaţiile de iOS înainte ca acestea să fie lansate oficial.

Dezvoltatorii îşi vor putea lista aplicaţiile şi jocurile cu până la 90 de zile înainte de lansarea oficială în App Store. Acestea vor fi vizibile într-o secţiune şi un format special până înainte cu cel mult două zile de lansare.

În această perioadă, utilizatorii pot precomanda produsele digitale indiferent dacă acestea sunt gratuite, au un preţ de cumpărare şi/sau opţiuni de achiziţie interne (in-app purchases).

 În cazul în care aplicaţiile sau jocurile precomandate sunt valabile contracost, plata se va realiza doar în momentul în care produsele vor fi disponibile pentru instalare.

Utilizatorii pot anula precomanda în orice moment înainte de data oficială de lansare.

În momentul lansării, jocul sau aplicaţia precomandată va fi descărcată automat, iar preţul retras de pe cardul utilizatorului.

Precomenzile vor beneficia de un format special, pentru a fi mai vizibile, şi vor avea o secţiune specială în care vor fi listate toate jocurile respectiv aplicaţiile disponibile pentru precomandă.

Sistemul de precomenzi implementat de Apple le va da posibilitate dezvoltatorilor sau publisherilor să organizeze campanii mai concentrate de promovare înaintea lansărilor oficiale.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *