Apple lansează cel mai ieftin iPad de până acum
Apple a lansat un nou model de iPad, care devine, automat, şi cel mai ieftin din oferta companiei americane. Noua tabletă, care se numeşte, simplu, iPad, are un ecran de 9,7 inch retina display, care foloseşte designul tradiţional al tabletelor Apple, cu sistem de securizare Touch ID integrat în butonul fizic de sub ecran.
Surprinzător, dacă luăm în calcul că este cea mai ieftină tabletă din portofoliul companiei, este faptul că noul iPad are în dotare chipset-ul A10 Fusion, care este al doilea ca performanţă, după A10X Fusion, disponibil pe iPad Pro.
Noul iPad are 2 GB memorie RAM, 32 / 128 GB spaţiu de stocare, cameră foto de 8 MP şi pune la dispoziţia utilizatorilor 200 GB spaţiu de stocare online prin iCloud, spre deosebire de cei 5 GB pe care Apple îi oferea până acum pentru dispozitivele sale.
Interesant este şi suportul pentru stylus-ul Apple Pencil, care permite scrisul de mână şi desenarea pe ecranul dispozitivului. Acesta este, însă, vândut separat şi costă 99 de dolari.
Prin noua tabletă, Apple încearcă să câştige o cotă mai mare din zona de educaţie. Conform Bloomberg, Apple are doar 17 procente din piaţa de educaţie din Statele Unite, unde Google deţine nu mai puţin de 60%.
Pentru a fi pe placul instituţiilor din învăţământ, Apple a fost nevoită să reducă preţul, a inclus suport pentru stylus şi chiar oferă noua tabletă la un preţ special instituţiilor educaţionale: 299 de dolari.
În afara ofertei speciale, preţul versiunii cu WiFi de 32 GB este 329 de dolari, în timp ce varianta cu 128 GB costă cu 100 de dolari mai mult. Preţurile sunt 459 dolari respectiv 559 dolari pentru modelele cu conexiune de date.
news.ro