Apple ar putea lansa trei modele bazate pe designul lui iPhone X, anul viitor
Apple urmează să renunţe definitiv, în 2018, la designul vechi al smartphone-urilor sale şi să adopte formatului lui iPhone X pentru întreaga linie de smartphone-uri.
Ca şi anul acesta, Apple ar putea lansa în 2018 trei smartphone-uri noi. Însă, spre deosebire de acest an, când doar unul a avut un design nou, iar celelalte două au fost bazate de formatului lui iPhone 6, anul viitor toate trei vor avea designul lui iPhone X.
Informaţiile vin, ca de obicei, prin intermediul analiştilor de la KGI Securities, care în ultimii ani au prevăzut majoritatea mutărilor făcute de Apple. Acum aceştia au deja date despre strategia pentru anul viitor a companiei americane.
În 2018 vor exista două modele high-end, în loc de unul. Cel mai scump dintre acestea va fi un smartphone care va avea un ecran de 6,5 inch. Dacă zvonul se confirmă, va fi cel mai mare telefon făcut de Apple vreodată. Sub acesta, dar tot în gama de top, va fi plasat un smartphone cu ecran „mai omenesc”, de 5,8 inch. Amândouă vor folosi ecrane OLED şi vor avea o densitate foarte mare a pixelilor.
Al treilea şi cel mai ieftin model va fi un smartphone cu ecran de 6,1 inch. Spre deosebire de primele două, acesta va folosi un ecran LCD care va fi mai uşor de produs, dar care va oferi şi o calitate mai slabă a imaginii.
Modelele high-end se pare că vor avea preţuri asemănătoare cu iPhone X, care vor porni de la 1.000 de dolari fără taxe. Versiunea cu ecran LCD de 6,1 va costa, conform celor de la KGI Securities, între 650 şi 750 de dolari.
news.ro