Apicultorii afectaţi de fenomene hidrometeorologice nefavorabile pot primi ajutor de minimis
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi o Hotărâre prin care se instituie schema de „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2019 asupra sectorului apicol”, prin care apicultorii vor primi un sprjin de 20 lei pentru o familie de albine.
Măsura se instituie întrucât familiile de albine nu au putut să beneficieze de hrană suficientă, din cauza diminuării timpului pentru cules, precum şi a cantităţii mici de polen şi nectar, se arată într-un comunicat emis marţi de Ministerul Agriculturii.
”Sprijinul financiar reprezentând ajutor de minimis va fi în valoare de 20 lei/familia de albine, reprezentând aproximativ 48% din cheltuielile efectuate de către apicultori pentru asigurarea rezervelor de hrană, conform tehnologiei apicole. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar respectiv şi în cele două exerciţii financiare precedente”, informează Ministerul Agriculturii.
Termenul de depunere a cererilor şi documentelor însoţitoare este 31 octombrie 2019.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis, respectiv 37 milioane lei, se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate MADR pe anul 2019.
Beneficiarii prezentei scheme de ajutor de minimis sunt: apicultori, persoane fizice care deţin atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014, cu modificările şi completările ulterioare, valabil la data depunerii cererii; apicultori, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare; apicultori, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică constituite conform legii.
Pentru a fi eligibili, beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele criterii cumulative de eligibilitate. Ei trebuie să aibă familii de albine înscrise în baza de date naţională apicolă la data 1 martie 2019, conform Sistemului unitar de identificare a stupinelor şi stupilor, gestionat de Agenţia Naţională pentru Zootehnie „Prof. Dr. G.K. Constantinescu”, potrivit prevederilor Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.251/2017.
Mai mult, apicultorii trebuie să aibă familii de albine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti.
Astfel, fenomenele hidrometeorologice nefavorabile care s-au manifestat pe întreg teritoriul ţării noastre în perioada martie – mai 2019 au fost comunicate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de către apicultori, reprezentanţii formelor asociative ale acestora şi Instituţiile Prefectului.
De asemenea, hărţile de monitorizare a climei din perioada martie – mai 2019, elaborate de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) consemnează faptul că au existat abateri semnificative privind regimul de temperaturi şi precipitaţii care s-au înregistrat în această perioadă de timp pe întreg teritoriul ţării.
news.ro