Apeluri de 970 milioane euro pentru sprijinul vârstnicilor, copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi, lansate în acest an
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că, în cadrul Programul Incluziune şi Demnitate Socială, care dispune de un buget de 4,15 miliarde de euro, suma de 970 milioane de euro revine sprijinului acordat preşcolarilor şi elevilor, mamelor cu nou născuţi şi asigurării alimentelor de baza, mese calde pentru persoanele din grupurile defavorizate. Primele 10 apeluri vor fi lansate în trimestrul al doilea al anului.
Proiectele, pentru atragerea banilor, pot fi depuse de unităţile administrativ – teritoriale, grupurile de acţiune locală, furnizorii de servicii sociale, întreprinderi sociale sau administratori ai schemelor de antreprenoriat social.
„Este pentru prima dată când România are un program cu finanţare europeană special dedicat grupurilor vulnerabile şi vom folosi această oportunitate pentru a sprijini vârstnicii, copiii, persoanele cu dizabilităţi, familiile monoparentale sau mamele aflate în dificultate. Am finanţat, în ultimii ani, din fonduri europene, măsuri care au îmbunătăţit viaţa multora dintre românii cu venituri mici – pachetele cu alimente, tichetele educaţionale, cardurile sociale ”Sprijin pentru România”, cardurile de energie şi avem în pregătire alte măsuri similare. Dar, din păcate, 1 din 3 români este expus riscului de sărăcie sau excluziune socială, cele mai expuse acestui fenomen fiind grupurile vulnerabile. În acest sens, Programul Incluziune şi Demnitate Socială este un instrument care ne permite să construim un sistem de servicii sociale integrate care să sprijine, pe termen lung, persoanele vulnerabile: vom finanţa centre sociale integrate, servicii de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, servicii educaţionale sau de integrare pe piaţa muncii, servicii de viaţă independentă pentru persoanele cu dizabilităţi care părăsesc sistemul instituţionalizat, întreprinderi sociale”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Potrivit datelor transmise de MIPE, la nivel de program, priorităţile sprijină grupuri vulnerabile distincte, dar cuprind măsuri integrate şi interconectate, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervenţiilor.
MIPE anunţă că Programul Incluziune şi Demnitate Socială va finanţa 11 priorităţi de investiţii:
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii;
- Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii – zona rurală;
- Protejarea dreptului la demnitate socială;
- Sprijinirea comunităţilor rurale fără acces sau cu acces limitat la serviciile sociale;
- Reducerea disparităţilor dintre copiii la risc de sărăcie şi/sau excluziune socială şi ceilalţi copii;
- Servicii de suport pentru persoane vârstnice;
- Sprijin pentru persoanele cu dizabilităţi;
- Servicii sociale şi de suport acordate altor grupuri vulnerabile;
- Inovarea socială;
- Ajutorarea persoanelor defavorizate;
- Asistenţă tehnică.
„Cel mai mare buget este alocat priorităţii de ajutorare a persoanelor defavorizate – 980 milioane de euro – care va finanţa măsuri precum pachetele cu alimente de bază sau mese calde, sprijin pentru achiziţionarea de rechizite şi îmbrăcăminte pentru copiii din medii defavorizate, sprijin pentru cuplurile mamă – copil. Sprijinirea comunităţilor rurale beneficiază de o alocare de 815 milioane euro, din care se vor finanţa centre comunitare integrate, dezvoltarea serviciilor sociale în comunităţile rurale şi formarea de profesionişti în domeniul asistenţei sociale”, transmite MIPE.
Ministerul anunţă că, la finalul perioadei, rezultatele aşteptate sunt:
- 300.000 preşcolari şi elevi beneficiari de vouchere pentru rechizite şi îmbrăcăminte;
- 60.000 nou-născuţi beneficiari de vouchere pentru trusou;
- 1.200.000 beneficiari de mese calde (vouchere/pachete cu alimente);
- 415.378 persoane vulnerabile cu acces îmbunătăţit la servicii de sănătate, sociale şi educaţionale; 149.335 utilizatori ai unităţilor de asistenţă socială noi sau modernizate;
- 38.582 persoane care au ieşit din situaţia de excluziune locativă;
- 200 aşezări informale reglementate;
- 601 întreprinderi sociale înfiinţate în mediul rural;
- 5.940 număr anual de utilizatori ai unităţilor de asistenţă socială noi sau modernizate;
- 2.786 număr anual de utilizatori ai unităţilor educaţionale sociale noi sau modernizate;
- 1 Cluster de inovare şi incluziune socială, funcţional la 2 ani de la finalizarea intervenţiei.
Pot depune cereri de finanţare instituţiile publice şi private, în special din domeniul protecţiei sociale; din domeniul aşezărilor informale; furnizori publici si privaţi de servicii sociale acreditaţi; autorităţile publice locale; MMSS; ANPDCA, ANPDPD; MAI-IGI.
De asemenea, pot aplica pentru finanţare: Autorităţi publice locale, în parteneriat cu ONG-uri; Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii (parteneriat deja funcţional); Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, în parteneriat cu structurile relevante; furnizorii de servicii sociale acreditaţi, în parteneriat cu asociaţii culturale, unităţi de cult, cluburi sportive, asociaţii sportive, federaţii sportive; Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse / structurile relevante autorităţile publice locale, în parteneriat cu furnizori de servicii sociale acreditaţi; furnizori de servicii sociale acreditaţi, în parteneriat cu autorităţile publice locale Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, în parteneriat cu DGASPC; furnizori de servicii sociale acreditaţi, în parteneriat cu unităţile administrativ – teritoriale; Inspectoratul General pentru Imigrări, în parteneriat cu Instituţiile Prefectului din teritoriu, ONG-uri; furnizori publici si privaţi de servicii sociale; ONG-uri, autorităţi cu activitate în domeniu, pentru mecanismul competitiv.
news.ro