ANPC se reorganizează. Apare o direcţie separată pentru bănci şi IFN
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care schimbă structura Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Serviciul de produse financiare va deveni o direcţie separată, subordonată direct preşedintelui Autorităţii, fiind până în prezent în subordinea directorului general, potrivit organigramei. Schimbarea aduce modificarea schemei de personal, iar o asociaţie de protecţie a consumatorilor susţine că persoane care au avut legătură cu controlul băncilor ar putea fi îndepărtate de această zonă, scrie Profit.ro.
Hotărârea de Guvern este motivată de fuziunea prin absorbţie a laboratoarelor de certificare LAREX şi a fost pusă în dezbatere publică la începutul lunii noiembrie. Guvernul aduce, însă, şi o modificare organizatorică importantă în activitatea de control şi sancţiune a băncilor şi instituţiilor financiare nebancare, prin înfiinţarea unei direcţii separate. Controlul băncilor trece, astfel, din subordinea directă a Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere, unde director general este Paul Anghel, în subordinea preşedintelui ANPC, Marius Pârvu, şi urmează să aibă un nou director. Până acum, şef de serviciu pentru produse şi servicii financiare a fost Mihaela Lazea, notează Profit.ro.
Anghel şi Lazea au semnat mai multe decizii prin care băncile au fost sancţionate, inclusiv cele două sancţiuni în cazul creditelor cesionate în Olanda de către Bancpost şi OTP Bank.
Comisarul Dumitru Manţu, din cadrul structurii judeţene de protecţie a consumatorilor din Constanţa, acuza, recent, conducerile succesive ale ANPC de pasivitate şi chiar sprijinire a practicilor bancare prin care debitorii au fost păgubiţi cu sute de milioane de euro, inclusiv prin modul în care au fost stabilite dobânzile contractuale ca urmare a modificării legislaţiei, în timp ce Autoritatea s-a axat pe sancţionarea firmelor mici şi mijlocii pentru abateri minor. Manţu, de la care au pornit sancţiunile pe cesiunile de creanţe, preluate apoi de către ANPC, l-a acuzat şi pe Marius Pârvu de ipocrizie şi falsitate pentru afirmaţiile de la numirea de către Guvern în fruntea Autorităţii că va face din consumatori prioritatea instituţiei.
Asociaţia CREDERE susţine că scopul reorganizării ar fi „scoaterea din schemă a celor trei persoane care au sancţionat în mod drastic două bănci din România”, adică a lui Anghel, Manţu şi Lazea.
„Analizând Hotărârea de Guvern împreună cu noua organigramă, şi ţinând cont şi de informaţiile furnizate de surse credibile, este lesne de înţeles că se urmăreşte scoaterea din schemă a celor 3 persoane care au sancţionat în mod drastic două bănci din România. Fie prin mutarea acestora pe alte departamente (care nu au legătură cu controalele pe bănci), fie prin retrogradarea din funcţie coroborat cu instituirea unor noi şefi care au capacitatea de a închide ochii. Mai exact, dl. Paul Anghel urmează să fie înlocuit din funcţia de director general şi va fi mutat pe zona produselor alimentare. Aceeaşi soartă ar urma să o aibă şi comisarul Manţu, marginalizat pe zona de produse alimentare, în condiţiile în care expertiza dânsului este pe zona de servicii financiar-bancare. În privinţa doamnei Lazea, şefa serviciului de produse financiare, cel mai probabil va fi îndepărtată, întrucât două departamente din cadrul ANPC vor fuziona, iar departamentul rezultat nu poate avea decât un singur şef”, afirmă asociaţia.
„Reorganizarea unei instituţii nu ar trebui să presupună niciodată eliminarea oamenilor profesionişti, verticali, corecţi. Din păcate, se pare că aceasta este una dintre metodele prin care se elimină oamenii incomozi din instituţiile de stat”, se arată într-un comunicat al CREDERE.
Asociaţia de protecţie a consumatorilor mai susţine că se bazează pe „surse credibile” în formularea acuzaţiilor.
news.ro