ANM: Vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină în 17 județe
Meteorologii anunţă vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină până duminică la ora 22:00, 17 judeţe fiind afectate total sau parţial. De asemenea, prognozează disconfort termic şi instabilitate atmosferică până în seara zilei de 1 iulie, în toată ţara.
Din 27 iunie, ora 10:00 până în 1 iulie, ora 21:00, vor fi disconfort termic şi instabilitate atmosferică.
„Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte regiuni. În zilele de marţi, miercuri şi joi (29, 30 iunie şi 1 iulie), disconfortul termic va deveni accentuat îndeosebi în regiunile vestice şi sudice, unde va fi caniculă”, conform ANM.
În timpul după-amiezilor şi serilor, local în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
A fost emis şi un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată de duminică, ora 12:00 până la ora 22:00.
„În intervalul menţionat, local în nordul Munteniei, al Olteniei, în sud-vestul Transilvaniei şi în zona de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torenţiale, descărcări electrice şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor depăşi local 20…40 l/mp”, transmit meteorologii, precizând că astfel de fenomene se vor semnala pe alocuri, spre seară, şi în celelalte judeţe din Oltenia, Muntenia, inclusiv în Municipiul Bucureşti.
Potrivit hărţii prezentate de ANM, 17 judeţe se vor afla total sau parţial sub avertizarea de cod galben.