ANM: Informare de precipitații mixte, în vestul țării

Meteorologii anunţă că, până miercuri la prânz, se vor semnala ninsori moderate cantitativ, în special în zonele intracarpatice, în Munţii Apuseni şi Carpaţii Orientali, dar şi intensificări ale vântului. În vestul ţării, precipitaţiile vor fi mixte şi pe zone restrânse se va forma polei. Vremea rămâne deosebit de rece, iar miercuri dimineaţă va mai fi ger pe arii restrânse în Moldova, în estul Transilvaniei şi în Muntenia.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare valabilă de marţi de la ora 11.00 până miercuri, la ora 12.00.

„În intervalul menţionat, în regiunile intracarpatice temporar va ninge, în general moderat cantitativ în Maramureş, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde se va depune strat nou de zăpadă. În vestul ţării, începând din noaptea de marţi spre miercuri (19/20 ianuarie), treptat precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei”, a arătat ANM.

Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50…70 km/h, iar pe crestele înalte, 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40…50 km/h.

Potrivit meteorologilor, marţi după-amiază vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi maxime preponderent negative, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri (19/20 ianuarie), precum şi în dimineaţa zilei de miercuri (20 ianuarie), pe arii restrânse va mai fi ger (valori termice în jurul a – 10 grade) în Moldova, în estul Transilvaniei şi în Muntenia.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *