Animale hoinare, problemă a României
Numărul foarte mare de animale domestice hoinare, cu sau fără stăpân, în special câini și pisici, este o problemă serioasă și complexă cu care România se confruntă de ani buni.
Proiectul ”Animalele domestice hoinare și fără stăpân în România. Definirea problemei sociale și de mediu printr-o abordare participativă și inovare socială” construiește un cadru de dezbatere și implicare civică a tuturor factorilor interesați, pentru ajungerea la un acord cu privire la starea de fapt a problemei, la cauzele ei și efectele prezenței acestor animale asupra mediului social și natural.
Definirea corectă a problemei și ajungerea la un pact social pot genera soluții viabile pe termen lung de reducere a numărului animalelor hoinare și a efectelor lor negative, dar și pentru creșterea preocupării umane în ceea ce privește bunăstarea animalelor hoinare. Cheia este o abordare multidisciplinară și participativă de dezbatere a subiectului prin stabilirea de 3 grupuri de lucru tematice și a unei platforme online, care să abordeze cele trei perspective ale problemei: cea socială, de mediu și de bunăstare animală. Dezbaterea publică, campania de advocacy și implicarea civică, prin metode inovative vor adăuga plus valoare rezultatelor obținute.
Proiectul este derulat de ”Societatea Română de Sălbăticie”, în parteneriat cu ”Federația Coaliția Natura 2000 România”, și ”Asociația pentru Parteneriat Comunitar Brașov”.
Monika BACIU