ANALIZĂ ELECTORALĂ: PNL și Iohannis au bătut PSD și au schimbat raportul de forță politică în județul Hunedoara

Deja știm cu toții rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale 2019 și mai știm că supremația PSD în județul Hunedoara a fost doborâtă, prin vot, pentru prima dată în istoria recentă.

Am considerat necesar să facem o analiză a rezultatelor votului în județul Hunedoara pentru cei doi candidați rămași în cursă pentru turul al doilea al scrutinului prezidențial: Klaus Iohannis, susținut de PNL, și Viorica Dăncilă, susținută de PSD. O astfel de analiză credem că poate detalia tendințe locale de schimbare politică și, desigur, perspective strategice în orizontul viitoarelor alegeri locale și parlamentare din 2020 – cu o miză mult mai mare.

De asemenea, este interesant să vedem care este harta momentului în privința interesului politic pentru una din cele două mari tabere politice aflate în război: PNL și PSD.

Am considerat că cea mai bună abordare este aceea zonală, pe teritorii relativ legate ale județului Hunedoara.

Câteva considerații generale

O primă observație ar fi aceea că PNL-Iohannis a reușit să câștige în 43 de localități ale județului, în timp ce PSD-Dăncilă și-a adjudecat doar 26.

În mediul urban, împărțeala a fost frățească, șapte la șapte: Iohannis a câștigat în municipiile Deva, Hunedoara și Orăștie și în orașele Simeria, Călan, Hațeg și Geoagiu; Dăncilă și-a adjudecat municipiile Brad, Petroșani, Vulcan și Lupeni și orașele Uricani, Aninoasa și Petrila.

Ca o notă de culoare, observăm că, în mediul urban hunedorean, Viorica Dăncilă a fost preferată de alegătorii din orașele cu tradiție minieră, din zonele de margine ale județului, iar Iohannis este preferat de locuitorii municipiilor și orașelor din zona centrală a județului Hunedoara.

În fapt, așa cum se poate observa și pe harta atașată analizei, zonele miniere Valea Jiului și Brad, cele mai sărace și mai lipsite de dezvoltare ale județului, sunt, încă, în mare parte captive promisiunilor electorale social-democrate – mai degrabă neonorate, am spune noi și chiar se poate verifica! – cum, de fapt, au simțit și simt locuitorii acestor zone pe pielea lor. Dar votul e vot.

O altă observație interesantă este aceea că în două localități hunedorene victoria a fost obținută la o diferență de scor de mai puțin de un procent. Este vorba de comunele Crișcior și Burjuc unde Viorica Dăncilă a avut, înaintea lui Klaus Iohannis, 0,82, respectiv 0,45 la sută.

Să trecem la datele zonale și vom radiografia rezultatele de la nord la sud.

Zona Brad

În această zonă, electoratul a preferat, în cea mai mare parte, varianta PSD cu Viorica Dăncilă președinte. Astfel, social-democrații și-au adjudecat municipiul Brad și comunele Bulzeștii de Sus, Ribița, Buceș, Bucureșci, Crișcior (la limită), Băița, Baia de Criș și Vața de Jos.

Iohannis și PNL au reușit să convingă în comunele Tomești, Blăjeni, Vorța, Luncoiu de Jos și Vălișoara.

Cele mai mari rezultate pe zonă pentru Viorica Dăncilă au fost la Ribița (45 la sută) și Buceș (43,7 la sută).

Cele mai mari rezultate ale lui Iohannis în această zonă au fost la Blăjeni (48,2 la sută) și Tomești (48 la sută).

Zona centrală și Valea Mureșului

Această zonă este dominată de PNL și Klaus Iohannis, care au câștigat în Deva, Simeria, Vețel, Cîrjiți, Rapoltu Mare, Hărău, Certeju de Sus, Șoimuș (acasă la liderul PSD Laurențiu Nistor!), Brănișca, Ilia, Dobra, Lăpugiu de Jos și Zam.

Viorica Dăncilă a primit mai multe voturi în Băcia, Gurasada și Burjuc.

Cel mai bun scor în această zonă, pentru Klaus Iohannis, este cel de la Ilia, unde a obținut aproape 51 la sută din voturi. Viorica Dăncilă a avut cel mai bun rezultat pe zonă la Gurasada, unde a obținut 42,8 la sută.

Zona Orăștie

Zona Orăștie este integral a lui Klaus Iohannis, respectiv PNL. Liberalii și actualul președinte al României au câștigat toate localitățile din zonă, respectiv Orăștie (cu primar PSD!), Geoagiu, Blșa, Turdaș, Mărtinești, Beriu, Romos și Orăștioara de Sus.

Rezultatele liberale din această zonă sunt chiar spectaculoase și, în fapt, sunt cele mai bune din întreg județul. Acestea s-au înregistrat la Romos (61,4 la sută), Beriu (60 la sută), Orăștioara de Sus (57,3 la sută), Turdaș (50,5 la sută), Geoagiu (46,35 la sută), Orăștie (44,4 la sută), Balșa (44 la sută).

Zona Hunedoara – Ținutul Pădurenilor

În această zonă, cea mai importantă surpriză a provocat-o chiar municipiul Hunedoara (cu primar PSD), adjudecat de PNL și Iohannis (34,3 la sută) cu un plus de 2000 de voturi față de PSD-Dăncilă (26,3 la sută.

Cele mai multe localități din zonă au oferit voturile către PNL-Iohannis, excepție făcând comunele Lelese și Cerbăl, unde a câștigat Dăncilă.

Iohannis a avut aici patru rezultate de peste 40 de procente, la Lunca Cernii de Jos (47,8 la sută), Bunila (45,3 la sută), Teliucu Inferior (42,1 la sută) și Toplița (41,8 la sută).

Viorica Dăncilă a înregistrat un rezultat mare la Cerbăl, unde a obținut 65,7 la sută din voturi).

Zona Călan-Hațeg

În această zonă, nouă localități au fost adjudecate de PNL-Iohannis, iar șase localități de PSD-Dăncilă.

Iohannis a fost victorios în Călan, Hațeg, Bretea Română, Boșorod, Pui, Baru, Bănița și Râu de Mori.

Dăncilă a fost preferată în Răchitova, Densuș, Sarmizegetusa, Totești, Sântămăria Orlea și Sălașu de Sus.

În zonă, Iohannis a reușit trei rezultate de peste 40 de procente la Rapoltu Mare (49,3 la sută), General Berthelot (42,3 la sută) și Călan (41 la sută).

Cel mai mare rezultat pentru Dăncilă a fost la Totești (57,4 la sută).

Zona Valea Jiului

Cum spuneam în zona de generalități a analizei, Valea Jiului, alături de mare parte din zona Brad, au rămas zone roșii, cu electorat care preferă încă să se alimenteze din promisiunile PSD. Astfel că, în zona Văii Jiului, Dăncilă a câștigat în toate localitățile, cu procente între 33,9 la sută, la Petroșani, și 48,3 la sută în Aninoasa.

PNL, deși nu a câștigat cu Iohannis nicio localitate din zonă, a înregistrat, totuși, creșteri importante de votanți, ceea ce pune la lucru în continuare liberalii coordonați în special de senatorul PNL Carmen Hărău, cea care declara recent că și-a propus de ceva vreme să schimbe echilibrul de forțe politice din zona Văii Jiului.

Oricum, într-o zonă dificilă și de decenii controlată de PSD, PNL și Iohannis au scos rezultate care depășesc, în toate localitățile, 20 de procente, interesant fiind că cel mai bun rezultat a fost obținut la Uricani, zdravăn fief pesedist, 26,35 la sută, în timp ce la Petroșani, unde este primar liberal, scorul a fost de 25,2 la sută, totuși cu 10 procente mai mare decât rezultatul PNL de la europarlamentare.

O concluzie de etapă

Cea mai importantă revelație a primului tur din alegerile prezidențiale 2019 în județul Hunedoara este, evident, schimbarea raportului politic de forță în zonă, în favoarea PNL. Dacă adăugăm la cele 34,4 procente ale PNL și rezultate ale altor adversari ai PSD, 11,1 la sută de la Dan Barna – USR, 5,1 la sută de la Paleologu – PMP și încă vreo câteva procente din celelalte participări politice se poate ușor observa că frontul anti-PSD depășește 50 la sută din voturile hunedorenilor. Dar cum va evolua această schimbare în intenția la vot a cetățenilor județului Hunedoara vom vedea în rezultate certe abia la alegerile locale din vara lui 2020.

Așadar, pentru PSD se arată o perioadă de căutări de soluții de redresare, iar pentru PNL o perioadă de consolidare a unui început de drum consistent care a debutat chiar din luna mai și a mai adăugat ceva acum.

La turul 2 al prezidențialelor ne așteptăm ca înfrângerea PSD să se reia cu încă mai dureroasă lovitură: așa, cam după măsura disprețului cu care social-democrații au încercat să urce în fruntea țării un politician precum Viorica Dăncilă a lui Liviu Dragnea.

 

NOTĂ: Pentru analiză au fost folosite date oficiale avute la dispoziție în seara zilei de 11 noiembrie 2019.

 

 

Un comentariu la „ANALIZĂ ELECTORALĂ: PNL și Iohannis au bătut PSD și au schimbat raportul de forță politică în județul Hunedoara

  • 12 noiembrie 2019 la 18:21
    Permalink

    În Câmpu lui Neag, PSD-ul a pierdut în fața PNL-ului, de ce nu spuneți…?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *