Percheziții domiciliare în mai multe localități din județul Hunedoara, Timiș și Arad
Nouă percheziții au avut loc marți, 20 august, pe raza localitățiilor Chișineu-Criș, Hălmăgel (județul Arad), Baia de Criș, Deva și Crișcior (județul Hunedoara) și pe raza județului Timiș.
Potrivit Serviciului de Investigații Criminale sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în perioada martie 2018-martie 2019, un grup infracțional organizat a săvârșit mai multe furturi din societăți comerciale și locuințe aparținând unor persoane fizice. Infractorii au folosit dispozitive de bruiaj a semnalului GSM emis de sistemele de alarmare și a unor intrumente special confecționate pentru deschiderea sistemelor de închidere a seifurilor. Prejudiciul ridicându-se la aproximativ 630.000de lei.
Printre infracțiuni se numără și furtul unui seif de la o casă de schimb valutar, în care se aflau aproximativ 40.000 de euro, hoții pentru a putea opera au scos din funcțiune sistemul de alarmare și supraveghere.
În urma perchezițiilor au fost audiate și reținute pentru 24 de ore șase persoane, celelalte trei persoane fiind în continuare căutate de oamenii legi.
Cele 6 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat.
La activități au participat luptători S.A.S și polițiști din cadrul B.I.C. – I.P.J. Arad precum și polițiști din I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul S.O.S și B.A.I. Arad.