Amplă acțiune de dezinfecție la Petroșani
Acțiunea de dezinfecție și spălare a străzilor a continuat și astăzi la Petroșani. Așa cum a precizat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, acțiunea de dezinfecție va fi una permanentă, iar acum aceasta este mai de actualitate, în condițiile în care la Spitalul de Urgență din Petroșani au fost confirmate noi cazuri de infectare cu coronavirus. Asta după ce mai bine de două luni la Petroșani nu au mai fost înregistrate astfel de probleme.
”Am reînceput această activitate de spălare a străzilor cu apă și detergent. Vom continua și săptămâna viitoare, practic vom relua activitățile pe care le-am făcut și în starea de urgență. Vom face dezinfecția la scările de bloc și vom umple recipientele cu dezinfectant. Toate aceste lucruri sunt urmare a cazurilor noi care au apărut în ultimele zile. Locurile de joacă erau oricum închise însă am decis să le delimităm din nou pentru a-i putea proteja pe cei mici”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
În plus, toate locurile de joacă din municipiul Petroșani rămân închise, pentru a preveni răspândirea acestui nou virus. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi face un apel către cetățeni să repsecte regulile de distanțare socială, să poarte măști de protecție în spațiile închise și să păstreze o igienă personală corespunzătoare.
Colaborator