Avertisment al Gărzii de Mediu: Eliberarea în natură a ţestoaselor achiziţionate pe post de animale de companie este ilegală şi reprezintă o ameninţare pentru speciile locale
Specialiştii Gărzii Naţionale de Mediu avertizează, marţi, că fenomenul abandonării în natură a ţestoaselor achiziţionate pe post de animale de companie, cumpărate din magazinele de profil, reprezintă o ameninţare pentru specia autohtonă de broaşte ţestoase şi pentru unele specii de plante. Astfel de practici au fost observate în Capitală, iar specialiştii precizează că este contravenţie, amenda fiind cuprinsă între 5.000 şi 10.000 de lei.
Directorul Direcţiei Generale Controlul Poluării, Biodiversităţii, Biosecurităţii şi Ariilor Protejate, din cadrul GNM, Nicolae Badea, a afirmat că, la nivelul luciului de apă din lacul aflat în parc, a fost găsit un exemplar de broască ţestoasă din specia Trachemys Scripta Elegance, cunoscută sub denumirea de ţestoasa de Florida cu tâmple roşii, aflat în stare de degradare biologică.