Amenzi costisitoare în domeniul silvic. Polițiștii au confiscat zeci de metri cubi de material lemnos
Polițiști din cadrul I.P.J. Hunedoara – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat mai multe controale privind modul de exploatare, gestionare, depozitare și transport a materialului lemnos, la diferiți operatori economici și transportatori de pe raza municipiului Orăștie și a comunelor Beriu și Orăștioara de Sus.
Acțiunea polițiștilor s-a încheiat cu aplicarea a șapte sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.000 de lei.
De asemenea, s-au confiscat 49 mc material lemnos, de diferite specii și sortimente, în valoare de aproximativ 30.000 de lei.
În urma verificării unui operator economic cu sediul în comuna Orăștioara de Sus, polițiștii au constatat nereguli în ceea ce privește modul de primire, depozitare și valorificare a materialului lemnos.
În acest caz, a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 15.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscarea a aproximativ 40 mc material lemnos, specia molid, în valoare estimativă de 26.000 de lei.
Un alt operator economic, cu sediul în comuna Beriu, a fost sancționat cu o amendă de 8.000 de lei. Simultan, polițiștii au luat măsura complementară de confiscare a aproximativ 3 mc lemn de foc, specia fag, în valoare de aproape 800 de lei.
O a treia firmă, din comuna Beriu, a fost sancționată contravențional cu o amendă de 10.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a circa 3 mc lemn rotund, specia fag, în valoare estimativă de 900 de lei.
Un al patrulea operator economic, cu sediul în municipiul Orăștie, a fost sancționat contravențional cu 5.000 de lei.
Acțiunea polițiștilor a vizat atât persoanele juridice, cât și transportatorii. În acest sens, în comuna Beriu a fost identificat un bărbat, de 55 de ani, care nu a respectat prevederile legale privind trasabilitatea materialului lemnos.
Potrivit verificărilor, acesta ar fi transportat cu un tractor, prevăzut cu remorcă, aproape 3 mc cherestea din specia molid (grinzi), fără documente legale de proveniență.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare estimativă de 2.680 de lei, a fost confiscat.
Un alt bărbat, de 20 de ani, domiciliat în municipiul Orăștie, a fost identificat în timp ce transporta cu un atelaj hipo o cantitate de 0,798 mc lemn de foc din specia gorun, fără documente legale de proveniență.
Acesta a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare estimativă de 220 de lei, a fost confiscat.
IPJ Hunedoara
Imagini din arhivă