Amenințată cu cuțitul de iubit

În data de 17.03.20201, în jurul orei  13:30, la sediul Poliției Orașului Călan s-a prezentat o femeie din comuna Boșorod, care a reclamat faptul că al său concubin, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a amenințat-o cu un cuțit (fără însă a-i provoca însă leziuni).

În baza sesizării, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare şi au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva concubinului femeii, un bărbat de 30 de ani, din comuna Boșorod.

Tot ieri,  în jurul orei 17:00, poliţiştii au fost sesizaţi din nou de către femeia din comuna Boșorod, cu privire la faptul că al său concubin a revenit la locuinţa sa și face scandal.

În cel mai scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la fața locului şi au  constatat faptul că bărbatul  nu a respectat restricţiile impuse de ordinul de protecție provizoriu, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliției Oraşului Călan.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, iar faţă de bărbat a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *