Amendă penală pentru CFR în cazul mutilării unui tânăr
CFR trebuie să plătească o amendă de 75.000 de lei în cazul unui tânăr care a fost mutilat. Curtea de Apel Alba Iulia a decis că CFR trebuie să achite o amendă în cazul unui dosar de vătămare corporală din culpă după ce unei persoane i-a fost amputat brațul stâng. Incidentul s-a petrecut în anul 2014. Prin decizia magistraților de la Curtea de Apel Alba Iulia, amenda a fost redusă de la 1,2 milioane la 75.000 de lei amendă penală.
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au anunţat, luni, că printr-o decizie din 17 octombrie a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul penal nr.2174/240/2017, a fost admis apelul declarat de inculpata Compania Naţională Căi Ferate CFR S.A. împotriva unei sentinţe penale din 4 martie 2019 a Judecătoriei Haţeg. Totodată, instanța a decis înlăturarea pedepsei complementare prev. de art. 136 alin. 3 lit. f Cod penal, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei apelate.
Decizia judecătorilor este definitivă. Accidentul feroviar s-a petrecut în anul 2014, iar în decembrie 2017, CFR a fost trimisă în judecată pentru vătămare corporală.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori s-a stabilit faptul că CFR se face vinovată de faptul că nu a montat indicatoare de orientare pentru călători, aceştia neştiind unde să aştepte un tren, iar staţia unde s-a produs accidentul nu era autorizată să funcţioneze.
„Din probele administrate în cauză a rezultat că, după ce s-a informat în prealabil în staţie cu privire la linia la care urma să sosească trenul pe care îl aştepta, persoana vătămată s-a deplasat către linia respectivă, traversând alte trei linii de cale ferată. Din cauza lipsei indicatoarelor de orientare, călătorii nu au văzut platforma pe care trebuiau să aştepte trenul, oprindu-se înainte de a ajunge la aceasta, între două linii de cale ferată. Persoană vătămată, împreună cu alte şase persoane, surprinsă de trecerea simultană a trenului de călători pe care îl aştepta pe o linie şi a unuia de marfă pe cealaltă, din cauza curenţilor de aer provocaţi, s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ, cu braţul stâng peste firul din dreapta al unei linii, astfel încât roţile trenului i l-au amputat. De asemenea, ca urmare a trecerii trenului, alte două persoane au căzut la pământ, iar celelalte s-au dezechilibrat”, anunţau procurorii.
Procurorii au mai reținut faptul că „accidentul s-a produs ca urmare a faptei inculpatei Compania Naţională CFR S.A. de a nu realiza în staţia de cale ferată Subcetate indicatoare de orientare a călătorilor, astfel încât aceştia să poată identifica peroanele şi platformele corespunzătoare fiecărei linii de cale ferată, aşa cum compania era obligată”.
La începutul acestui an, Judecătoria Haţeg a condamnat Compania Naţionale de Căi Ferate CFR SA pentru vătămare corporală din culpă, la 1.200.000 de lei amendă. De asemenea, instanţa aplicase inculpatei pedeapsa complementară a afişării în extras a hotărârii definitive de condamnare, respective a dispozitivului acesteia, în toate staţiile CFR de pe teritoriul ţării, pentru o perioadă de trei luni.
Colaborator