AmCham: România are nevoie de un plan coerent de investiţii de impact
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) a anunţat marţi că România are nevoie de un plan coerent de investiţii de impact pe termen lung, fundamentat pe baze sustenabile si politici vizionare, pentru a creşte potenţialul de dezvoltare economică fără a pune în pericol echilibrele macroeconomice.
“Se impune o schimbare de abordare a creşterii economice, în sensul trecerii de la o abordare cantitativă la una calitativă, care să reflecte modul în care cetăţenii şi companiile resimt progresul economiei. Calitatea vieţii, puterea de cumpărare, calitatea infrastructurii şi a serviciilor publice devin mai importante ca expresie bunăstării într-o economie,” a declarat preşedintele AmCham România, Anda Todor.
Conform analizei ”Investiţiile – Coloana vertebrală pentru o dezvoltare economică sustenanbilă a României”, elaborată de experţi din cadrul comunităţii AmCham Romania, pentru a transfera bunăstarea la nivelul cetăţenilor este nevoie de investiţii publice şi private, prin accelerarea absorbţiei fondurilor UE, prin atragerea de investiţii străine, dezvoltarea pieţei de capital şi prin stimularea cererii şi ofertei.
“Recomandăm crearea şi asumarea unui Plan naţional de investiţii, după modelul Planului de investiţii pentru Europa, lansat în 2014 de Comisia Europeană. Un astfel de plan ar trebui să cuprindă, asemenea celui european, un pilon de stabilire şi finanţare a investiţiilor strategice pentru România, în special din sectorul public. Crearea unui astfel de Plan de investiţii ar reprezenta un proiect naţional demn de celebrarea centenarului de la Marea Unire, dar şi un preambul excelent pentru preluarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE în 2019,” a declarat vice-preşedintele AmCham Romania, Daniela Nemoianu.
Raportul trece în revistă condiţiile ce favorizează investiţiile cu impact pe termen lung în contextul competiţiei globale accelerate pentru capital, şi identifică domeniile cu poteniţal investiţional ridicat pe care România trebuie să le dezvolte cu prioritate.
“Asigurarea predictibilităţii şi transparenţei cadrului legislativ şi fiscal, eliminarea incertitudinilor de ordin birocratic, administrativ şi legislativ, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii critice, politici economice avansate şi calibrate pentru reducerea decalajului dintre regiuni şi punerea în valoare a capitalului autohton sunt condiţii fundamentale care pot determina decisiv evoluţia economiei româneşti,” a punctat vice-preşedintele AmCham România, Radu Florescu.
Cu privire la politicile de încurajare a investiţiilor, raportul lansat de AmCham Romania, subliniază importanţa facilitării unui proces eficient de întâlnire între cererea şi oferta de capital, inclusiv prin stimularea asumării de riscuri directe, într-o manieră sustenabilă, în rândul celor care deţin economii sau capitaluri de investit.
“Considerăm necesare acordarea de stimulente pentru economisirea pe termen lung, pentru asigurarea protecţiei financiare a persoanelor şi familiilor şi încurajarea de noi forme de intermediere financiară, completate de intensificarea eforturilor de educaţie financiară, capitol la care populaţia României este din păcate încă deficitară în comparaţie cu ţările din Uniunea Europeană” a declarat trezorierul AmCham România, Ciprian Lăduncă.
news.ro